Renate Weber: Certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare
Avocatul Poporului, Renate Weber, susține că așa-numitul certificat verde practic „nu mai există” în România din cauza faptului că persoanele testate pentru SARS-CoV-2 nu au aceleași drepturi de acces precum cele care s-au vaccinat împotriva COVID-19. Ea spune că eliminarea posibilității de testare este o discriminare.
Declarația oficialului vine în contextul în care, potrivit noilor reguli, în localitățile cu incidențe mai mari de 6 restaurantele, respectiv sălile de sport și spectacole rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, însă numai pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au trecut prin boală, nu și pentru cele care se testează. Situația se aplică și în cazul carantinei de noapte, introdusă în weekend la incidențe peste 6 și pe întreg parcursul săptămânii la peste 7,5, cum este cazul Bucureștiului.
„Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există (…). Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni. De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost… Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a declarat Avocatul Poporului, duminică seară, la Antena 3.
La jumătatea săptămânii trecute, Renate Weber criticase și proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital pentru angajații din spitale sau din domeniul asistenței sociale, spunând că astfel de inițiative sunt „lipsite de proporționalitate și inadecvate”.