11:22, 04.11.2024 • ACTUALITATE
Renumitul actor Juan Joya Borja a murit la vârsta de 65 de ani
Popularul actor şi om de televiziune Juan Joya Borja, mai cunoscut sub numele de „El Risitas”, a murit la spitalul Virgen del Rocío din Sevilla.
Acesta a fost transferat de la Spitalul Caridad din Sevilla, unde era internat din luna septembrie a anului trecut, la Spitalul Universitar Virgen del Rocío, după o recidivă bruscă a bolii sale, relatează ABC. Îndrăgitul om de televiziune a încetat din viaţă la scurt timp după transfer.
Actorul a ajuns faimos la nivel internaţional în urma unui videoclip ce s-a viralizat pe Reddit în 2014. Râsul său unic a făcut înconjurul lumii, iar suprapunerea sa cu diferite texte amuzante a creat numeroase clipuri virale.
Videoclipul original cu momentul cu râsul isteric este din 2007, iar Juan Joya Borja povestea la acel moment prima sa zi de muncă la un restaurant de lângă ocean.