Reorganizare alambicată la Institutul Național de Administrație: compartimente înființate și desființate, personal mutat și nicio concediere
Guvernul va adopta o ordonanță de urgență privind reorganizarea și funcționarea Institutului Național de Administrație.
Prin prezenta ordonanță de urgență, se reorganizează Institutul Național de Administrație, atât ca urmare a intervenirii modificărilor legislative, cât și ca urmare a extinderii cadrului de competențe ale Institutului prin consolidarea și clarificarea acestora, precum și a atribuțiilor, în contextul procesului de modernizare a administrației publice din România.
În urma aprobării prezentului proiect, Institutul poate dezvolta și implementa noi soluții care să contribuie la o abordare unitară a procesului de formare, dezvoltarea competențelor și cunoștințelor personalului din administrația publică, prin corelarea nevoilor reale de formare cu oferta Institutului, precum si transferul de date/cunoștințe și bune practici către cetățeni, ca beneficiar al serviciilor administrației publice.
Prin atribuțiile în domeniul asigurării de asistență tehnică pentru susținerea dezvoltării administrației publice și diseminării informațiilor și a rezultatelor demersurilor de cercetare-inovare în relația administrație publică – cetățeni, Institutul va dezvolta/furniza instrumente specifice de colectare și analiză de date în domeniile de activitate, care pot sta la baza fundamentării de politici și strategii pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică.
Există o diminuare a numărului maxim de posturi cu 9 posturi (diferența dintre numărul maxim de posturi prevăzut în organigramă, 100, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora și numărul maxim de posturi prevăzut în prezentul act normativ), astfel încât să se asigure îndeplinirea eficientă a atribuțiilor din domeniile de responsabilitate ale Institutului, după cum urmează:
-desființarea Direcției comunicare, proiecte, cooperare și relații externe, deoarece nu îndeplinește condiția privind normativul de personal, conform art. XXI, alin. 1), lit. b) și înființarea a două compartimente, după cum urmează: Serviciul programe cu finanțare externă și cercetare și Compartimentul comunicare, relații externe și registratură, în vederea eficientizării activității și consolidării capacității Institutului în ceea ce privește activitatea de cercetare și elaborare și implementarea de proiecte cu finanțare externă, care să contribuie la îndeplinirea misiunii Institutului Național de Administrației de profesionalizare a personalului din administrația publică centrală și locală. Contractele de finanțare și proiectele inițiate implică o viziune pe termen lung, respectiv angajamente pe care, pentru a le implementa, este necesară prezența unei resurse umane corespunzătoare (atât din punct de vedere al adecvării la volumul de muncă, cât și prin competențele specifice).
– desființarea Compartimentului registratură și relații cu publicul și preluarea activității specifice în cadrul compartimentului nou înființat – Compartimentul comunicare, relații externe și registratură.
– Centrele teritoriale de formare continuă pentru administrația publică, în număr de cinci, funcționau ca birouri, în următoarele locații: municipiul Constanța, municipiul Craiova, municipiul Iași, municipiul Sibiu și municipiul Timișoara, acestea fiind desființate o dată cu intrarea în vigoare a art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 296/2023. Pentru realizarea activităților în domeniul formării profesionale, acestea vor fi organizate la nivel de compartimente în cadrul fiecărui compartiment de specialitate (Direcția programe de perfecționare și Direcția programe de formare specializată), iar pentru administrarea eficientă a resurselor alocate, vor fi înființate compartimente pentru gestionarea resurselor teritoriale în cadrul Direcției economică, juridică și resurse umane, cu menținerea locației actuale a acestora.
– În cadrul Direcției programe de perfecționare, pentru continuarea organizării programelor de perfecționare profesională și la nivelul administrației publice locale, precum și pentru o abordare unitară în dezvoltarea și implementarea ofertei programelor de perfecționare, având în vedere și activitatea derulată în domeniul formării profesionale, vor fi înființate compartimente de perfecționare profesională, la nivel teritorial, în următoarele locații existente: municipiul Constanța, municipiul Craiova, municipiul Iași, municipiul Sibiu și municipiul Timișoara.
– În cadrul Direcției programe de formare specializată, pentru continuarea organizării programelor de formare specializată și la nivelul administrației publice locale, precum și pentru o abordare unitară în dezvoltarea și implementarea ofertei programelor de formare specializată, având în vedere și activitatea derulată în domeniul formării profesionale, vor fi înființate compartimente de formare specializată, la nivel teritorial, în următoarele locații existente: municipiul Constanța, municipiul Craiova, municipiul Iași, municipiul Sibiu și municipiul Timișoara.
– În cadrul Direcției economică, juridică și resurse umane vor fi înființate compartimente, în vederea gestionării eficiente a resurselor alocate la nivel teritorial și a sediilor acestora, în următoarele locații existente: municipiul Constanța, municipiul Craiova, municipiul Iași, municipiul Sibiu și municipiul Timișoara.
Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se realizează în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, prin ordin al președintelui Institutului Național de Administrație, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei.
Numirea personalului se va realiza cu respectarea prevederilor legale pentru fiecare categorie în parte, precum și cu păstrarea drepturilor salariale. Personalul din cadrul Institutului se preia în întregime în cadrul noii structuri organizatorice aprobate, potrivit prevederilor legale în vigoare, fără afectarea drepturilor salariale.
Patrimoniul, cuprinzând toate elementele de activ şi pasiv, aferente activităţii de formare profesională, proiectele în domeniul formării profesionale, programele de formare profesională şi drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea se mențin în cadrul Institutului Național de Administrație.
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, în cadrul Institutului existau 5 posturi de șef birou, corespunzătoare centrelor teritoriale de formare continuă pentru administrația publică. Din totalul de 5 posturi, un număr de 2 ( vacante) au fost desființate în aplicarea legii, prin reorganizare unul (vacantat ulterior) va fi transformat în post de execuție, și cele 2 (ocupate) vor fi transformate în funcții publice de execuție care să corespundă studiilor de specialitate și vechimii în specialitatea funcționarilor publici de conducere, care să poată fi ocupate de aceștia.
Cu privire la titularii funcțiilor publice de șefi birou ai Centrelor teritoriale de formare continuă pentru administrația publică, se vor aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 296/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare. Menționăm faptul că, desființarea singurului post (în prezent vacant), respectiv cel de director al Direcției comunicare, proiecte, cooperare și relații externe, se va produce ca urmare a neîndeplinirii numărul necesar pentru constituirea unei direcții, conform art. 391 alin. (3) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare a desființării Direcției comunicare, proiecte, cooperare și relații externe, se vor înființa compartimente, conform celor menționate mai sus. Numărul total al funcțiilor publice de conducere din cadrul Institutului Național de Administrație, se încadrează în procentul de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările aduse prin art. XXII din Legea nr. 296/2023, cu modificările și completările ulterioare.