Reportaj. Se află în plină zonă de fițe a Bucureștiului: Buncărul antiatomic al lui Ceaușescu (VIDEO)
Mai dăinuie oare ceva din faţetele soților Ceaușescu prin încăperile de la nr.50 din Primăverii – zonă „de fițe” a Bucureștiului, acolo unde se află acel Palat care reprezenta „odorul și odihna celor doi”? Dăinuie, dar sub o formă care apare sistematic, în diverse împrejurări ce implică rememorări…
La prima vedere s-ar crede că doar păunii mai bântuie prin curtea Palatului. Acei păuni pe care aveam să îi descopăr la Palatul Primăverii din București (în 2009, în cadrul unuia din seria de reportaje ale Jurnalului Național despre Nicolae și Elena Ceaușescu). Că palatul reprezenta „odorul și odihna celor doi” mi-a spus operatorul lor de film, Pantelie Tuțuleasa, în cadrul respectivei serii.
„Păunii poartă ghinion!”, avea să îmi șoptească pe atunci una dintre doamnele din personalul administrativ al Palatului, personaj fără voie în casa unor personaje care, vrem nu vrem fac parte din istoria țării. Păunii sunt simbolul luxului, al maiestăţilor, probabil de aceea le plăceau atât de mult. Mai sunt și cucii! Deoarece dressing-ul – o cameră cam cât un apartament, plină cu dulapuri băgate în perete, care găzduieşte garderoba comună a soţilor Ceauşescu (sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este zugrăvită toată cu singuratica pasăre, multiplicată la infinit.
„<Camera Cucilor>, sau «La cuci», aşa-i spune”, subliniau aceleaşi doamne ce continuau să se mire, de atâţia ani, de bizareria acestei case deloc răuvoitoare, dar ciudată. Până şi tapiţeria scaunelor din dressing are cuci pe ea. Oare care faţetă a Elenei Ceauşescu se află în dulapul cu pălării – nepurtate, iar vedetă este cea Dior (se pare că nu a purtat nici măcar o dată această pălărie). Iar pantofii… În dulapul cu pantofi sunt aproximativ trei perechi cu tălpile aproape tocite.
În caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear
Dar „pe lângă cuci” ce se află? Lunga mea introducere a meritat așteptarea: se află buncărul unde familia Ceauşescu s-ar fi refugiat în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear.
Nicolae și Elena Ceaușescu au locuit în acest Palat din 1965, până în decembrie 1989, conform datelor Regiei Autonome-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). În 2016 RA-APPS a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic, construit în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti. 17 trepte duc la încăperea care se află la aproape 10 metri sub pământ, intrarea fiind „încadrată” de o uşă capitonată.
Dacă vizitați Palatul (în prezent Casa Ceaușescu – House of Ceauşescu; un fel de muzeu permanent), puteți intra în acest buncăr destinat unui atac nuclear sau chimic. În buncăr există o masă din lemn masiv înconjurată de opt jilțuri sculptate, un tablou realizat din coarne de cerb și un strung din Bulgaria – toate făcând parte din seria de cadouri primite de familia Ceaușescu de-a lungul timpului. E de la sine înțeles că trebuie să plătiți pentru acest tur special prin „casa lui Ceaușescu”, iar ghidul vă va indica faptul că palatul, în general, ori buncărul în special, au legătură cu un alt tunel secret, care ar avea ieșire spre zona lacului Floreasca.
Nu pot spune decât „Va urma”.