Republica Moldova a transmis a doua parte a chestionarului de aderare la UE
Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis joi reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova, informează portalul Deschide.md.
„Republica Moldova aparţine istoric, cultural şi ca sistem de valori spaţiului european. Moldovenii privesc cu multă speranţă şi încredere într-un viitor european pentru Republica Moldova şi cred în rezultatele benefice ale reformelor necesare pentru integrarea europeană. R. Moldova a întârziat prea mult asumarea determinată a acestui drum, dar guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile şi să accelereze procesele pentru a pune ţara noastră acolo unde îi este locul – în familia ţărilor libere, în familia ţărilor europene”, a declarat Gavriliţa în cadrul ceremoniei.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks, a declarat că a fost plăcut impresionat de rapiditatea cu care au fost oferite răspunsurile.
„Aceasta arată determinarea oamenilor din R.Moldova să avanseze în relaţia lor cu Uniunea Europeană”, a declarat el, precizând că informaţia prezentată va fi examinată de către Comisia Europeană, după care vor fi anunţaţi următorii paşi.
În 22 aprilie, premierul Natalia Gavriliţa i-a transmis ambasadorului Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, prima parte a chestionarului completat de aderare la UE. Gavriliţa a subliniat atunci că s-a lucrat intensiv la completarea chestionarului pentru a oferi o veste bună cetăţenilor înainte de sfintele sărbători pascale.