Responsabilitatea abandonată: marele absent din politica românească

Există un cuvânt care nu prinde afiș în campanii, nu se regăsește în sloganuri și nu mobilizează masele. E un cuvânt greu, bătrân și uitat: responsabilitate.
Nu strălucește în bannere, nu se vinde pe TikTok, nu produce rating. Dar e singura temelie serioasă pe care se poate construi ceva durabil într-o democrație.

Când nimeni nu mai răspunde pentru nimic, totul devine posibil. Și nimic nu mai contează.

În România, însă, politica a devenit spațiul eludării totale a responsabilității. Nu doar că nimeni nu plătește pentru nimic – dar nici nu-și pune problema s-o facă. Răul e mereu altundeva. Vinovații sunt întotdeauna „ceilalți”.

Campania electorală – terenul steril al non-răspunderii

Ai auzit vreun candidat spunând:

„Am greșit atunci, și iată ce am învățat.”
sau
„Îmi asum deciziile grele pe care le voi lua, chiar dacă nu vor fi populare.”?

Nu. Pentru că în politica românească, asumarea e considerată o slăbiciune, iar responsabilitatea e o boală rușinoasă, de evitat în spațiul public. Campaniile nu sunt exerciții de onestitate, ci de alunecare. Evitare. Diversiune.

Candidații promit orice. Fac afirmații fără acoperire, uneori cu un tupeu care frizează patologia:

„Voi construi spitale regionale în fiecare județ.”
„Vom da jos mafia.”
„Toți românii se vor întoarce acasă.”
„O să resetăm statul din temelii.”

Declarații bombastice, aruncate cu maximă siguranță, în absența oricărui plan, fără un dram de analiză privind consecințele. Promisiunea nu este însoțită de cost, de limită, de timp sau de logică. E doar o armă de campanie, fără nicio legătură cu realitatea.

Când eșecul nu doare pe nimeni

Ministrul promite digitalizare completă și semnează un contract de milioane care nu produce nimic.
Primarul promite locuințe sociale și după patru ani îți arată trei machete și-un teren viran.
Președintele promite că „va fi garantul” și dispare între avioane și vreo pădure de tăcere instituțională.

Nimeni nu e tras la răspundere. Nimeni nu demisionează. Nimeni nu cere iertare. Cultura demisiei – acel gest simbolic de responsabilitate profundă – e complet inexistentă.

În alte țări, o gafă, un raport de audit, o criză gestionată prost, duc la demisii rapide. La noi, nu. La noi politicienii prind rădăcini în funcții, indiferent cât de prost și-au făcut treaba.

Responsabilitatea: cea mai grea povară pentru impostor

Responsabilitatea cere inteligență. Cere o busolă morală. Cere conștiință.
Cere curajul de a spune:

„Am greșit.”
„Nu știu.”
„O să lupt, chiar dacă o să pierd popularitate.”

Dar cine să o spună? Clasa politică actuală nu e construită să răspundă – ci să se protejeze.
E o industrie a fugii de vină. A redistribuirii greșelii. A „dublării oglinzilor” și mutării reflectoarelor.

Ce înseamnă responsabilitate adevărată în politică?

Nu discursuri frumoase. Nu vorbe goale. Ci:

• Transparență reală în decizie
• Asumarea riscurilor, nu doar a succeselor
• Disponibilitatea de a pierde funcția pentru un principiu
• Respect față de consecințele deciziilor luate
• Capacitatea de a răspunde în fața cetățenilor, nu doar de a te ascunde în spatele „structurilor”

România nu duce lipsă de idei. Duce lipsă de oameni care și le asumă.

Putem avea zece strategii energetice, cinci reforme ale educației, două sute de proiecte de digitalizare. Dacă nimeni nu răspunde pentru ele, rămân doar hârtii, powerpointuri și lozinci recitate.
Nu avem nevoie doar de lideri. Avem nevoie de oameni capabili să poarte povara deciziei. Să accepte că, dacă tot au cerut votul, trebuie să trăiască cu greutatea lui.

Fără responsabilitate, totul e teatru ieftin

În campaniile din 2025, vom auzi tot: patriotism, sistem, resetare, viitor, „pentru români”, „cu suflet”, „pentru tine”, „pentru noi”.

Dar dacă nu cerem și nu cultivăm ideea de responsabilitate – clară, concretă, documentabilă – totul va fi, din nou, o farsă.

Cuvintele vor zbura. Banii se vor duce. Funcțiile se vor roti. Iar nimeni nu va răspunde pentru nimic.

Pentru că, în România, politicienii sunt aleși pentru ce spun.
Și sunt iertați pentru ce nu fac.
Atâta timp cât nu-i doare nimic, nu ne va vindeca nimic.