Restaurante de top din București, luate la puricat. ANPC a aplicat amenzi de aproape jumătate de milion de lei

Publicat: 08 apr. 2025, 20:17, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Restaurante de top din București, luate la puricat. ANPC a aplicat amenzi de aproape jumătate de milion de lei

Pe data de 8 aprilie 2025, Bucureștiul a fost scena unei ample acțiuni de verificare coordonate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Sub coordonarea primarului Cristian Popescu Piedone, comisarii din cadrul comisariatelor pentru protecția consumatorilor din toate cele șase sectoare ale Capitalei, dar și din județul Ilfov, au desfășurat o serie de controale tematice și operative, multe dintre ele derulate și ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni.

82 de operatori economici verificați într-o singură zi de ANPC

În cadrul acestei acțiuni de proporții, inspectorii ANPC au verificat un total de 82 de operatori economici. Printre aceștia s-au numărat și restaurante foarte cunoscute, apreciate de bucureșteni și turiști deopotrivă. Totuși, în urma inspecțiilor, s-au constatat numeroase nereguli, iar autoritățile nu au ezitat să acționeze ferm.

Conform comunicatului oficial emis de ANPC, în cadrul controalelor au fost instrumentate 23 de reclamații, semn că o parte din acțiune a fost determinată de nemulțumirile consumatorilor care au decis să se adreseze autorităților.

Sancțiuni pe bandă rulantă: 72 de abateri constatate

La finalul zilei de verificări, comisarii au întocmit 46 de procese-verbale de constatare a contravențiilor și 10 procese-verbale de control, emise în urma unor neconformități grave. De asemenea, s-au emis 26 de invitații către operatorii economici vizați, în scopul clarificării situațiilor descoperite.

În total, au fost aplicate 72 de sancțiuni, dintre care 12 au fost avertismente, iar restul – amenzi contravenționale care au însumat o sumă considerabilă: 455.000 de lei. Pe lângă acestea, au fost reținute de la comercializare diverse produse alimentare neconforme, totalizând aproape 750 de kilograme, cu o valoare de peste 22.000 de lei.

Printre firmele sancționate se numără nume cunoscute în peisajul gastronomic al Capitalei. Restaurante precum „Foody Restaurant SRL” – parte din Arc Food, aflat în sectorul 1, „Wiener Gastro Service SRL” și „La Falafel Fresh Food SRL” din sectorul 2, sau „Restaurant Bucătărașul SRL” din sectorul 3, s-au regăsit printre cei verificați și sancționați.

De asemenea, nu au scăpat de ochiul vigilent al ANPC nici locații din Ilfov, cum este cazul firmei „Sorclau Food”.