Restricții înăsprite în Ilfov: Se închid restaurantele, cafenelele și sălile cu jocuri de noroc
Autoritățile din județul Ilfov înăspresc restricțiile la început de an. Toate restaurantele, cafenelele și sălile cu jocuri de noroc vor fi închise. De asemenea, va fi suspendată activitatea și în cinematografe, instituții de spectacole sau de concerte.
Excepție sunt restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Acestea rămân deschise doar pentru persoanele cazate în cadrul unităților.
Cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în prezent în județul Ilfov. Noile măsuri sunt în vigoare pentru următoarele două săptămâni.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia ca restricțiile să fie înăsprite din cauza numărului de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 care se află în creștere.
„Având în vedere că în Județul Ilfov rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, respectiv 4.28/1000 locuitori, măsura se aplică pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 03.01.2021 ora 20:00 și până în data de 17.01.2021 ora 20:00, la nivelul județului Ilfov, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală”, scrie în decizia autorităților ilfovene.