Resuscitarea forțată a balonului Porumbacu după rețeta Cîrstoiu

Publicat: 24 feb. 2025, 08:14, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Resuscitarea forțată a balonului Porumbacu după rețeta Cîrstoiu

Înregistrarea la Biroul Electoral Central a alianței electorale „România Înainte”, formată din PSD, PNL și UDMR, nu reprezintă altceva decât oficializarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. De fapt, nominalizarea lui Crin Antonescu este o ciorbă reîncălzită de PNL, dar și de PSD și UDMR.

Practic, Crin Antonescu este ca un balon cu aer cald care timp de vreo zece ani a plutit deasupra României, dar zburând la Bruxelles, fiind încălzit permanent de soția sa, Adina Vălean. Iar cea mai bună descriere a revenirii acestuia în viața politică de la București a fost făcută de vuvuzeaua AUR-ului, Gigi Becali, cel care a ajuns în 2012 deputat PNL de București ca urmare a aranjamentului și susținerii lui Crin Antonescu.

Nu știu ce să zic, e băiat bun, dar întreb și eu: dacă acum 10 ani, când erai mai tânăr, l-ai pus pe Iohannis pentru că nu erai capabil, vii acum după 10 ani, când ești mai bătrân și ai mai băut și 10 cisterne de bere, ca să fii președinte? Așa… el e băiat bun, e bun de pus pe rană“, a afirmat Gigi Becali.

Gura păcătosului Becali adevăr grăiește! Însă ceea ce s-a uitat prea repede este faptul că ascensiunea politică a lui Crin Antonescu i se datorează regretatei Zoe Petre. Fiind unul dintre studenții ei favoriți de la Facultatea de Istorie a Universității București, Crin Antonescu a fost aruncat de aceasta în arena politică, fiind plasat sub umbrela lui Dinu Patriciu.

Ca urmare a acestei susțineri, Crin Antonescu a ajuns ministrul Tineretului și Sportului în guvernarea CDR, având-o consilier și pe Adina Vălean, cea care, ulterior, avea să-i devină soție.

Cât timp a fost ministru, Crin Antonescu s-a „remarcat” în scandalurile „Mc Monis” și „Piatra Arsă”. Între timp, Dinu Patriciu a avut grijă ca „rebelul” Crin Antonescu să-și pună la punct dicția și mimica gestuală, sub îndrumarea lui Mircea Diaconu.

Dar Crin Antonescu nu este nici călugărul de la Athos și nici fata mare din politica românească. Fostul ofițer de legătură al DS Tulcea, Ioan Ichim, a susținut că Crin Antonescu a avut numele de cod „Porumbacu” și dădea note informative cu 300 de lei bucata, note cuprinse în dosarul 2456sca/DSS01429.

„Motivat de bani – pentru fiecare notă informativă primea 300 de lei pe vremea lui Ceauşescu, în condiţiile în care un salariu de profesor era cam de 2.000 de lei. Crin Antonescu a început să-mi furnizeze din ce în ce mai multe note din anturajul său (colegi, prieteni, iubite etc.)”, preciza Ioan Ichim, din Securitatea tulceană.

Potrivit sursei, „Porumbacu” preda notele informative, mai întâi, în restaurantul Danubius din municipiul Tulcea, apoi într-un apartament conspirativ de pe strada Păcii.

„Banii şi-i primea prin CEC, fiind depuşi în contul său, la sucursala Tulcea, strada Isaccei”, declară Pavel Ionescu, fostul şef al lui Ioan Ichim.

Potrivit celor doi şefi ai „Porumbacului” din Securitate, Crin Antonescu este acuzat că „dădea note informative despre copii, chiar elevi de-ai săi, pentru a afla dacă părinţii urăsc Partidul Comunist şi pe Ceauşescu. Porumbacu este acuzat că a dus o viaţă amoroasă agitată, fiind cercetat de Miliţie pentru relaţii intime cu minore”.

Aşadar, Crin Antonescu face parte din cercul securiştilor infiltraţi la conducerea României. Totodată, „Porumbacul” alianței electorale „România Înainte” nu a menţionat că s-a născut la Isaccea, ci la Tulcea, dar n-a scos o vorbă despre activitatea de învăţător printr-un sat din Vaslui şi în comuna Niculiţel, unde s-a remarcat doar prin absenteism.

Practic, cu un asemenea CV de dalmațian, „Porumbacu” Crin Antonescu, după zece ani de vacanță lângă soție la Bruxelles, a ajuns iepure pentru Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, așa cum a fost doctorul Cătălin Cîrstoiu la alegerile de la Primăria Capitalei, având același dresor, numit Marcel Ciolacu!