Rețeta unui primar de a face bani pentru buzunarul său din bugetul Primăriei
Pentru unii din primari din România, numai faptul că au fost puși în fruntea unei localități reprezintă cea mai mare afacere. Vă prezentăm povestea unui primar care confundă instituția Primăriei și localitatea pe care o coordonează, cu propria afacere – una foarte profitabilă, din care ies zeci de mii de euro.
Un primar din județul Buzău deține un magazin de construcții prin interpuși. Din 2019 și până în prezent s-au scurs din primărie mai mult de 27.000 de euro.
Rețeta succesului în politică este „prescrisă” de edilul comunei Balta Albă, Marin Ionel. Un social democrat getbeget cu probleme penale, firme prin interpuși și pile în poliție, dar și în justiție. Și-a înființat societatea comerială MARY ARY DANY DEPO CONSTRUCT SRL, pentru a achiziționat din bani publici diferite achiziții precum materiale de construcții sau flori cu ocazia sărbătorilor legale. Numele societății comeriale provine de la numele copiilor, Mariana(MARY), Adrian(ARY) și Daniel(DANY).
Petre Florentina, adminsitrează societatea comercială care defapt este deținută de edil, însă aceasta este angajată ca operator comercial și are un salariu minim pe economie, potrivit surselor noastre.
Aceleași surse susțin că administratorul societății nu a beneficiat niciodată de vreun leu în plus față de salariul pe care îl încasează, iar banii sunt ridicați de familia primarului prin împuternicire.
Societatea comercială are o cifră de afaceri pe anul 2021 în valoare de 2.074.901 RON și un număr mediu de 4 angajați.
Odată cu asfaltare comunei, societatea comercială a beneficiat de asfalt și marcaje cu titlu gratuit din partea constructorului, însă după ce s-a făcut plângere la poliție, edilul a achitat o factură infimă pentru serviciile de asfaltare.
Anul 2022, un an bun pentru buzunarul propriu al primarului din Balta Albă
Până în prezent, Primăria Comunei Balta Albă a avut 22 de achizții publice pe anul 2022, ce ajung la suma de 9.326,23 de EURO. UAT Balta Albă a achiziționat meteriale de construcții, produse de curățenie și materiale electrice. Chiar dacă magazinul nu deține pe stock aparate casnici, Primăria Balta Albă a achziționat un frigider în două uși în valoare de 1.050 LEI.
Anul 2021, achiziții în valoare de 12 mii de euro
Anul trecut, Primăria Balta Albă a achiziționat prin achiziție directă de 9 ori de la firma de construcții, în valoare totală de 12.123,91 de EURO, fiind anul de boom a substragerii de bani publici.
Achiziții dubioase la Primăria Balta Albă
Pe tot parcursul anului, societatea MARY ARY DANY DEPO CONSTRUCT SRL comercializează doar materiale de construcții, însă când Primăria Balta Albă are nevoie de un produs pe care nu îl deține în magazin, aceștia achiziționează produsul sau produsele respective, iar acestea sunt vândute la suprapreț, precum flori, electrocasnice sau ornamente stradale pentru sărbătorile de iarnă.
În anul pandemic 2020, Primăria Balta Albă a achiziționat 60 de ghivece de trandafiri de la societate de construcții, pentru a le împărți doamnelor din comună. Totuși, câțiva localnici s-au arătat deranjați de achiziția primăriei, deoarece edilul împarte florile cu iz electoral: ,,De la domn’ primar!”
Tot în 2020, Școala Gimnazială Amara a achiziționat mai multe produse printre care dezinfectant și spirt în valoare totală de 1.068 EURO.
În anul 2021, Primăria Balta Albă nu a mai avut buget de trandafiri, însă a achiziționat 60 de Cyclame și de 350 de garoafe.
Pentru a câștiga licitațiile trebuie să cumperi materiale de la edil
O altă sursă, susține că cei care participă la licitații pentru lucrările de construcții trebuie exclusiv să cumpere materiale de construcții de la magazinul edilului, altfel nu va câștiga licitația.
Lucrări în regie proprie la Primăria Balta Albă
Primăria Balta Albă a efectuat în ultimii ani mai multe lucrări în regie proprie, cu oameni care au ajutat voluntar, printre care și la reabilitarea unui parc de joacă pentru copii, însă materialele de construcție au fost cumpărate de la magazinul edilului.
Un vătaf cu rădăcini puternice
Potrivit unor surse, edilul are pe numele său mai multe dosare penale, însă este ținut în brațe de mai mulți lideri PSD și de șeful IPJ Buzău – Laurențiu Pantazi. Edilul obișnuiește să invite mai marii din IPJ și liderii social democrați la mese festive și petreceri.
În perioada ianuarie 2019 – octombrie 2022, s-a scurs un total de 27.101,31 EURO, prin 49 de achiziții publice directe cu Primăria Balta Albă. Se mai adaugă cei 1.068 EURO, de la Școala Gimnazială Amara.