Revenirea copiilor la cursuri va determina intensificarea circulației virusurilor, subliniază dr. Adrian Marinescu
Numărul cazurilor de infecţii respiratorii – gripă, Sars-Cov-2 sau alte infecții virale – va fi în continuare mare în ianuarie şi februarie, partea bună fiind că ”modalitatea prin care se previn aceste infecții respiratorii este comună”, subliniază dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național ”Matei Balș”.
„În lunile ianuarie şi februarie mă aştept să fie aceeaşi intensitate. Probabil că echilibrul va veni undeva din martie, când vom mai avea cazuri de gripă, dar lucrurile vor arăta categoric mai bine. Discuţia cu epidemia este strict pe criterii epidemiologice.
Ţine de număr, ţine de intervalul de timp în care apar cazurile de gripă. Ceea ce mi se pare relevant este în felul următor – indiferent dacă va fi sau nu epidemie de gripă, oricum vom avea şi SARS-Cov-2 în continuare şi alte viroze. Numărul de infecţii respiratorii va fi categoric mare, lucru care se vede din statistici.
Este clar că vom avea în aceste două luni. Partea bună este că modalitatea prin care previn aceste infecţii respiratorii este comună – indiferent că vorbesc de gripă, de SARS-CoV-2 sau de alte infecţii virale cu diferenţa că la gripă am un vaccin antigripal şi pot face o prevenţie efectivă, cum pot să o fac şi la SARS-CoV-2. La alte infecţii virale nu pot”, a transmis Marinescu, miercuri, pentru Agerpres.
Infecții respiratorii normale
În opinia dr. Marinescu, faptul că, în sezonul rece, sunt infecții respiratorii este, de fapt, ”o întoarcere la normalitate”.
Dr. Marinescu explică și de ce sunt raportate un număr atât de mare de infecții respiratorii.
”După părerea mea, sezonul rece cu infecţii respiratorii este o întoarcere la normalitate, după trei ani de pandemie. Să ne aducem aminte că pre-pandemie aveam astfel de sezoane complicate. Elementele pe care le avem în plus ar fi două.
Şi anume faptul că avem infecţii cu SARS-CoV-2 în continuare. Este o subraportare. Nu trebuie să ne uităm doar la datele prezentate. Sunt forme uşoare, dar avem în continuare infecţii cu SARS-CoV-2. Şi doi – circulaţia virusurilor gripale şi a altor virusuri în afară de SARS-CoV-2 în cei trei ani de pandemie a fost mult redusă. Şi atunci, în interacţiunea cu microorganismele, în momentul de faţă, oamenii se vor infecta într-o mai mare măsură”.
De asemenea, dr. Marinescu atrage atenția că revenirea copiilor la cursuri va determina o intensificare a circulației virusurilor.
Ca de fiecare dată, dr. Marinescu insistă asupra măsurilor de prevenție: evitarea spațiilor aglomerate, a contactului cu persoane ce prezintă simptome de infecție respiratorie, folosirea măștii mai ales în mijloacele de transport în comun, respectarea regulilor de igienă.