Revine în Parlament Bogdan Ciucă, președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților la „Marțea Neagră” din 2013

Publicat: 15 oct. 2024, 21:23, de Sorin Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Revine în Parlament Bogdan Ciucă, președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților la „Marțea Neagră” din 2013
Revine în Parlament Bogdan Ciucă, președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților la „Marțea Neagră” din 2013

Va reveni în Parlament pe listele PSD Galați fostul deputat Bogdan Ciucă, care a fost președintele Comisiei  Juridice a Camerei Deputaților inclusiv în „Marțea Neagră”, când comisia a aprobat raportul la Legea amnistiei și grațierii, un proiect legislativ considerat un atac la statul de drept și respins de toate grupurile politice din Parlament în urma protestelor vehemente ale societății civile.

După o perioadă în care s-a retras din prim-planul vieții politice, dar a continuat să fie membru al Partidului Puterii Umaniste Social – Liberal (PPUSL), fostul deputat Bogdan Ciucă va reveni în Parlamentul României, de această dată pe listele PSD.

În urmă cu o săptămână, Bogdan Ciucă și-a anunțat demisia din PPUSL și înscrierea în PSD Galați, ai cărei lideri l-au nominalizat pentru locul 3 al listei pentru Camera Deputaților, un loc eligibil.

Trecerea lui Ciucă de la PPUSL la PSD a avut loc, cel mai probabil, în condițiile colaborării dintre cele două partide, deoarece în ultimii ani acesta a mai candidat la alegerile locale, parlamentare și europarlamentare numai pe listele PPUSL.

Bogdan Ciucă a câștigat primul mandat de deputat la alegerile din anul 2000 pe listele ApR, în 2004 a fost ales pentru al doilea mandat pe lista Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu, iar în 2008 a fost ales pe lista Alianţei Politice PSD – PC. În 2012, a câștigat al patrulea mandat de deputat pe listele Partidului Conservator.

A fost vicepreședinte și ulterior președinte al Comisiei Juridice, Disciplină și Imunități a Camerei Deputaților, a avut și unele rezultate notabile în creșterea transparenței activității comisiei, dar în perioada în care a condus Comisia Juridică a avut loc și „Marțea Neagră”, un moment care a iscat mari controverse.

Ziua de marți, 10 decembrie 2013, a fost numită „Marțea Neagră” de presă și de societatea civilă din cauza încercării de adoptare unor legi și amendamente la Codul Penal care reprezentau un atentat la statul de drept, parlamentarii fiind acuzați că voiau să își asigure o super-imunitate.

De fapt, sforile erau trase de Florin Iordache, care, potrivit relatărilor din presă, a coordonat în Parlament modificările aduse Codului Penal și aprobarea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea. Presa a relatat că Florin Iordache s-a asigurat că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea urma să primească raport favorabil din partea Comisiei Juridice.

Deloc întâmplător, după trei ani Iordache a devenit ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu și a fost autorul celebrei Ordonanțe 13, care a scos în stradă sute de mii de români.

Cert este că liderii PSD au avut grijă să evite orice asociere cu aprobarea proiectelor legislative care zdruncinau statul de drept. Premierul Victor Ponta a plecat în vizită la Johannesburg, iar Liviu Dragnea era în vizită în Statele Unite.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a recunoscut că el l-a rugat pe preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, să introducă în dezbatere toate legile asupra cărora s-au creat controverse la sfârşitul lui 2013, inclusiv modificările la Codul penal şi Legea amnistiei.

În aceste condiții, Bogdan Ciucă a fost considerat unul dintre principalii vinovați pentru forțarea avizării proiectelor legislative controversate în „Marțea Neagră”.

A urmat un alt episod neplăcut, de această dată din activitatea cabinetului notarial al lui Bogdan Ciucă, s-a întâmplat în octombrie 2013, când Parchetul General anunța că Bogdan Ciucă este  cercetat penal într-un dosar disjuns din Dosarul „Aviasan”, un tun imobiliar evaluat inițial la 21 milioane euro, al cărui principal protagonist era deputatul PDL Mihail Boldea.

În urma declarațiilor lui Boldea, au fost  cercetaţi penal deputatul PC Bogdan Ciucă şi senatorul PC Eugen Durbacă, ambii parlamentari de Galaţi. Ciucă era cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. Ulterior, Ciucă și Durbacă  fost scoși de sub urmărirea penală.

După aceste episoade, Bogdan Ciucă s-a retras din prim-planul vieții politice, dar a rezervat mai mult timp carierei sale profesionale. În noiembrie 2022 a fost ales președinte al Academiei de Ştiinţe Juridice din România.