Revolta unui președinte: „Vă amintiţi de summiturile de la Davos, de tehnocraţi şi de neoliberali?”
Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a comparat summitul COP26 de la Glasgow privind schimbările climatice cu Forumul economic mondial de la Davos şi a cerut să „înceteze ipocrizia”, dând totodată asigurări că ţara sa dispune de cel mai mare program de reîmpădurire din lume, potrivit AFP.
„Aceste summituri seamănă cu cele de la Davos”, a declarat preşedintele mexican de stânga, unul dintre şefii de stat care nu au făcut deplasarea la Glasgow. „Vă amintiţi de summiturile de la Davos, de tehnocraţi şi de neoliberali?”, a spus el miercuri în conferinţa de presă zilnică, făcând referire la forumul care reuneşte elita economică şi politică a lumii în fiecare an în staţiunea de schi din Elveţia. Lopez Obrador a acuzat că la Glasgow s-au adunat ţările cele mai puternice din lume care „îşi cresc producţia de petrol, în timp ce ţin aceste summituri pentru protecţia mediului. Şi pe urmă sosesc cu avioane private”.
„Voi vorbi când voi merge la ONU”
„Prin urmare, ajunge cu ipocrizia şi efectul de modă. Trebuie combătută inegalitatea monstruoasă care există în lume, cea despre care voi vorbi când voi merge la ONU”, a spus el. Preşedintele mexican se va deplasa săptămâna viitoare la New York, una din rarele călătorii în afara ţării de la învestirea sa la sfârşitul lui 2018. Mexicul exercită preşedinţia Consiliul de Securitate al ONU în luna noiembrie. „Dacă vrem să protejăm mediul, trebuie să luăm decizii, să acţionăm, nu să ţinem discursuri”, a pledat Lopez Obrador. „Nu există nicio altă ţară care investeşte 1,3 miliarde de dolari pe an pentru reîmpădurire”, a mai spus preşedintele mexican, făcând aluzie la programul „Sembrando vida” („Semănăm viaţă”) prezentat emisarului american pentru climă, John Kerry, cu o săptămână înaintea reuniunii de la Glasgow.
„Sembrando vida” prevede crearea a 15.000 de locuri de muncă pentru plantarea a un miliard de copaci în majoritatea celor 32 de state din componenţa Mexicului.