Revoluție în învățământ: Monica Anisie a dat mână liberă școlilor
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a dat mână liberă școlilor din România să decidă singure varianta de lucru după care își vor desfășura activitățile. Această măsură va intra în vigoare de anul viitor.
Părinții și copiii din România au parte de o veste importantă din partea Ministerului Educației și Cercetării. Monica Anisie a dat mână liberă școlilor.
Potrivit ministerului se pregătesc patru scenarii pentru clasele V-VII iar unitățile de învățământ vor putea să își aleagă singure scenariul după care vor funcționa.
Mai mult decât atât, școlile ar putea să decidă și numărul de ore dar și materiile pe care urmează să le predea.
Legea lui Iohannis
La ora actuală, ministerul condus de Monica Anisie lucrează la noile planuri-cadrul pentru a aduce schema de învățământ cât mai aproape de legea promulgată de Klaus Iohannis în 2018.
Această lege prevede un număr de maxim 25 de ore pe săptămână pentru elevii din gimnaziu.
Potrivit Digi24, în momentul în care grupul de lucru din minister va finaliza cele 4 variante pentru clasele V-VIII, atunci ministerul ar putea lăsa școlilor să își aleagă singure varianta de lucru după care vor merge de acum înainte.
Structura anului școlar următor s-ar putea schimba
Potrivit ministerului, vacanța de primăvară va fi fracționată din cauza perioadei în care vor avea loc Sărbătorile Pascale.
Așadar, vacanțele elevilor vor fi programate astfel:
vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021),
cea intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021),
vacanța de primăvară, Paştele Catolic (2 – 11 aprilie),
Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai),
vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022)
Elevii din învăţământul primar şi preşcolar vor beneficia de vacanţă în perioada 24 octombrie, după finalizarea cursurilor, până luni, 2 noiembrie.