Rezerve de apă în continuă scădere, sectoare de râu secate
Perioada de vară (iunie – august) a acestui an poate fi considerată una istorică din punct de vedere al cantităților de precipitații reduse, cu efect semnificativ asupra resurselor de apă subterane și de suprafață gestionate de către Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea.
În luna iunie 2024, cantitățile medii de precipitații înregistrate la punctele de măsură din bazinul hidrografic Argeș Vedea au fost situate la valori de aproximativ 50 – 60 l/mp, iar în luna iulie 2024, doar la câteva stații, în special în bazinele hidrografice superioare, cantitățile totale de precipitații au depășit 100 l/mp, sub mediile multianuale. În luna deficitul de precipitații s-a accentuat, cantitățile totale înregistrate fiind sub 30 – 40 l/mp.
La nivelul bazinului hidrografic Argeș Vedea, fenomenul de secare este monitorizat pe sectoarele de râu cu stații hidrometrice. În prezent acesta este înregistrat la stațiile: Dobrești pe râul Cârcinov, Furculești – râul Urlui, Vârtoapele – pârâul Cainelui, Poienari – râul Sabar, Crovu – râul Glavacioc. La stația hidrometrică Gura Foii- râul Potop se înregistreaza fenomenul de băltire, fenomen premergator secării (există apă fără curgere).
Lipsa precipitațiilor se resimte acut și în volumele de apă existente în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș. Dacă la începutul lunii iunie 2024, rezerva de apă existentă era de 632,66 milioane mc reprezentând un grad de umplere de 85,9 %, la finalul lunii august 2024 aceasta a scăzut la 566,64 milioane mc, adică 76,9 % grad de umplere. Volumul de apă cel mai mare este înmagazinat în acumularea Vidraru pe râul Argeș (381,50 milioane mc), restul acumulărilor având un coeficient de umplere în medie de 60 %.
Cu toate acestea, având în administrare un sistem complex de lucrări hidrotehnice cu folosințe multiple (lacuri de acumulare și derivații), Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a gestionat și gestionează coordonat lacurile de acumulare reușind să asigure în permanență volumele de apă necesare tuturor utilizatorilor, în special pentru sistemele centralizate de alimentare a populației.
În aceste condiții, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea recomandă utilizarea resurselor de apă echilibrat și responsabil, mai ales că și în luna septembrie se anunță deficit de precipitații.