Rezidențiat 2021: Ce condiții trebuie îndeplinite de concurenți pentru a avea acces în clădirea de concurs
Ministerul Sănătății anunță că, în data de 21 noiembrie, are loc concursul de intrare în Rezidențiat în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.
”Accesul în clădirea de concurs este permis doar candidaţilor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaţilor care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2”, precizează MS.
De asemenea, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare: purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.
Concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
”Un număr record de participanți”
Anul acesta la concursul de Rezidențiat s-au înscris 12.564 de candidați care vor concura pe un număr de 6.311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3.942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1.190 locuri pentru medicină dentară și 1.087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, le-a urat succes candidaților, subliniind că a suplimentat cu 439 cifra pentru rezidențiat. “Este un număr record de participanți, mai mare chiar și față de anul trecut și vom lua, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual”.
Toate informațiile sunt afișate pe site-tul www.rezidențiat.ro.