22:53, 15.10.2024 • Sănătate
Rică Răducanu a fost internat în spital după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID-19
Rică Răducanu, fostul portar de legendă al Rapidului și al echipei naționale a României, a fost confirmat pozitiv cu Covid-19 și este internat în spital.
În vârstă de 74 de ani, Rică Răducanu este internat alături de soția sa, dar nu există informații privind starea sa de sănătate.
„Suntem lângă legenda noastră Rică Răducanu, cel care este internat în spital alături de soţia sa, ambii având Covid-19”, scrie pe pagina de Facebook a clubului Rapid.
Fostul portar este în categoria de risc din cauza vârstei sale.
Rică Răducanu și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Rapid, jucând în 233 de meciuri, timp de 10 sezoane, în perioada 1965-1975. Fostul portar a cucerit titlul din 1967 şi două Cupe ale României.
Rică Răducanu a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua, FCM Reșița și FC Baia Mare. De asemenea, a jucat de 61 de ori în echipa națională.