Risc de inundații. Apele Române anunță depăşiri ale cotelor la 32 de staţii hidrilogice
Risc major de inundații: pe lângă precipitațiile din această perioadă în multe zone ale țării, se înregistrează depăşiri ale cotelor la 32 de staţii hidoilogice, potrivit Apelor Române.
Mai mult, la două dintre acestea sunt depăşite cotele de pericol, potrivit datelor de ultimă oră de la Administraţia Naţională Apele Române.
Pe râul Crasna din Stau Mare, de exemplu, unde este cod roşu până vineri seară, se intervine pentru limitarea efectelor în localitatea Craidorolţ. De asemenea, există drumuri inundate în Satu Mare.
”În ultimele 36 ore, s-au înregistrat scurgeri de pe versanţi, torenţi, dar şi revărsāri de cursuri de apă. Izolat, au căzut precipitaţii până la 60 l/mp. La această oră, la 32 de staţii hidrometrice se menţin depăşiri ale cotelor de apărare”, a anunţat, joi seară, Apele Române.
Listat stațiilor unde sunt depășiri
- 2 staţii hidrometrice, se înregistrează depăşiri ale cotelor de pericol – cursul de apă Crasna staţia hidrometrică Craidorolt (judeţul Satu Mare), Valea Fâneţelor (staţia hidrometrică Sarsig, judeţul Bihor);
- 7 staţii hidrometrice se înregistrează depăşiri ale cotelor de inundaţie: Tur (pe râul Tur la staţiile hidrometrice Călineşti-Oaş,şi Turulung- judeţul Satu Mare), Lăpuş la Lăpuşel- judeţul Maramureş. pe râul Crasna la staţia hidrometrică Domâneşt, Maja (staţia hidrometrică Corund, Barcău (staţia hidrometrică Marghita) şi Ier (staţia hidrometrică Ghileşti);
- 25 de staţii hidrometrice se înregistrează depăşiri ale cotelor de atenţie (din judeţul Satu Mare- pe râul Crasna la Supuru de Jos, Maria – la staţia hidrometrică Răţeşti; judeţul Bihor, pe Crişul Alb – la staţia hidrometrică Vaţa de Jos (judeţul Hunedoara), judeţul Bihor- pe Crişul Negru – la staţia hidrometrică Tinca şi Talpoş, Topa la Hidişel, Valea Roşie la staţia hidrometrică Pocola, Holod la Holod, Iad la Stâna de Vale, Barcău la staţiile hidrometrice Balc, Marca, Sălard, în judeţul Caraş- pe râurile Bistra la staţia hidrometrică Voislova şi Tur la staţiile hidrometrice Negreşti Oaş şi Micula, râul Someşul Mare la Beclean, Ilva la Poiana Ilvei – judeţul Bistriţa-Năsăud, râul Valea Rea la staţia hidrometrică Huţa/Certeze.
Codul roşu este în vigoare pe râul Crasna până vineri, la ora 24.00. De asemenea, codurile galbene sunt valabile până vineri la ora 24.00 pe mai multe sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Timiş.