Riscul de deces scade cu 80% după a patra doza de vaccin contra Covid de la Pfizer
A patra doză de vaccin anti-Covid de la Pfizer reduce cu aproximativ 80% riscul de deces după infectarea cu Sars-Cov-2, la adulții cu vârste între 60 și 100 de ani, comparativ cu trei doze, anunță un studiu, transmite The Jerusalem Post.
Studiul, realizat de Clalit Health Services, Colegiul Sapir și Universitatea Ben-Gurion din Negev, a analizat efectul pe care l-a avut a doua injecție de rapel asupra ratei de deces în cazul populației eligibile în Israel, în perioada când varianta Omicron, extrem de contagioasă, era deja dominantă.
Studiul a fost coordonat de dr. Ronen Arbel, cercetător la Clalit Health Services și Sapir College.
În studiu au fost incluse 563.465 de persoane eligibile pentru cel de-al patrulea vaccin, cu vârsta medie de 73 de ani, 53% fiind femei.
Scopul studiului a fost de a crește gradul de utilizare a celui de-al doilea rapel în rândul populației de peste 60 de ani din Israel, precum și de a încuraja alte țări să implementeze utilizarea unui vaccin suplimentar în populațiile vulnerabile, a declarat dr. Arbel pentru The Jerusalem Post.
Evident, în țara noastră, acest subiect ține de viitor, atât timp cât un număr foarte mic de români au booster-ul.