Celebrul brand de lux Rolex, asociat cu simboluri precum succesul, prestigiul și rafinamentul, a majorat prețurile pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, după ce valoarea aurului a crescut în 2024.
Rolex SA , cea mai mare marcă de ceasuri de lux elvețiană, cu sediul la Geneva, controlată de o fundaţie elveţiană ce poartă numele co-fondatorului Hans Wilsdorf, a început anul prin majorarea, cu până la 8%, a preţurilor la unele modele de ceasuri care sunt produse din metale preţioase.
Astfel, în urma majorării prețurilor, un ceas de aur de tip Day-Date costă 44.200 de euro începând cu 1 ianuarie 2025, în creștere față de 41.000 de euro anterior, potrivit prețurilor afișate pe site-ul oficial al Rolex din Franța. Un ceas de aur de tip GMT-Master II costă în prezent 44.600 de euro, față de 41.300 de euro anterior.
De regulă, Rolex majorează preţurile odată pe an, la 1 ianuarie. Creşterile de preţuri pot fi un indiciu al cererii pentru produse de lux, al costului materialelor şi mâinii de lucru, precum şi a inflaţiei. Preţul aurului a înregistrat, în 2024, cea mai mare creştere anuală din ultimii 14 ani, cu un avans de 27%.
În 2024, Rolex a majorat prețurile la unele modele de ceasuri cu metale prețioase cu aproximativ 4% în Marea Britanie, iar majorările din acest an sunt mai mari decât cele din 2023. Prețurile ceasurilor Rolex pot reflecta și soliditatea economică a țărilor respective. Cu o producție anuală de peste un milion de ceasuri și o cifră de afaceri de 10 miliarde de franci, Rolex rămâne lider pe piața ceasurilor de lux.Pentru modelele din oțel, creșterile de preț din 2025 sunt mai mici. De exemplu, un ceas Cosmograph Daytona costă acum 16.000 de euro, iar un Submariner a ajuns la 9.500 de euro, cu o majorare de 1,6%. Deși scumpirea aurului a influențat aceste majorări, fluctuațiile valutare au avut un impact semnificativ asupra prețurilor, cum s-a întâmplat în 2022, când Rolex a majorat prețurile de două ori în Marea Britanie și Europa din cauza aprecierii francului elvețian.