Român din Ucraina: „Fiecare își pregătește valiza, cele necesare, un radio, ceva…”

Publicat: 21 feb. 2022, 23:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Român din Ucraina: „Fiecare își pregătește valiza, cele necesare, un radio, ceva...”

Vasile Bărbuță este un român care trăiește în Ucraina, aproape de granița cu România. El vorbește cu calm despre situația actuală din țara vecină, dar ceea ce spune nu este liniștitor, te înfioară și întristează totodată.

Vasile Bărbuță este unul dintre cei 150.000 de români care locuiesc în Ucraina. El.spune că oamenii știu exact ce să facă în cazul în care sirenele vor suna pentru un posibil atac. E drept că, aflați la distanță de linia de est a graniței, locuitorii din Cernăuți (Ucraina) își duc traiul zilnic pe reperele normalului. Atât cât pot. La modul cinic vorbind, după conflictul ce durează de opt ani din regiunile separatiste Donețk și Lugansk oamenii s-au obișnuit cu „ideea de războire”.

„Lumea este mult mai calmă și mai puțin panicată decât în statele vecine cu Ucraina pentru că aici, deja de 8 ani, țara de află în stare de război. În fiecare zi, lumea primește file de pe front: câte persoane sunt rănite, câte bombardări s-au petrecut sau câte victime. Și lumea aici este deja pregătită pentru un eventual atac. Este calmă, așteaptă”, a spus Vasile Barbuța pentru Radio Europa FM.

Fiecare își pregătește fuga în caz de război

El mai adaugă că fiecare își pregătește valiza, cele necesare: „Un radio, ceva să prinzi comenzile care se vor transmite, să ai ceva de schimb, ceva de mâncat și așa mai departe. Deci, lumea este conștientă, știe ce să facă”. 

Regiunea rusească Rostov de la granița cu Ucraina a declarat stare de urgență din cauza fluxului de refugiați, iar Moscova îi sprijină financiar pe cei plecați din Donetk și Lugansk din Ucraina. Peste 6.000 de persoane din Donețk au fost evacute până acum. Puterea din Lugansk susține că 25.000 de oameni au plecat de bunăvoie din regiune, iar alți 10.000 sunt gata de plecare.