Româncă înrolată în armata Italiei

Publicat: 30 ian. 2022, 22:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Româncă înrolată în armata Italiei
Rebeca Ștefania Cirniceanu

Într-un comunicat de presă al primarului Guido di Bartolomeo, din localitatea italiană Bolognano, provincia Pescara din Abruzzo, se arată comunității de acolo că o româncă, Rebeca Ștefania Cirniceanu, în vârstă de 21 de ani, tocmai s-a înrolat în armata italiană.

Tânăra locuiește, împreună cu familia, de 17 ani în mica localitate, având și cetățenie italiană, pe lângă cea română. Decizia ei de a fi militar i-a uimit și bucurat, în egală măsură, pe locuitorii din Bolognano, care i-au transmis pe toate căile felicitări și faptul că sunt mândri de ea.

Rebeca Ștefania Cirniceanu a depus jurământul de credință pentru Italia, pentru armata acesteia și pentru cetățenii italieni.

În comunicatul de presă de pe facebook, primarul Guido di Bartolomeo, comentează: „Am urmărit cu emoție ceremonia, transmisă în direct pe internet de la Regimentul 235 de Instruire Voluntari „Piceno” din Ascoli Piceno, al Voluntarilor în Stație Fixă a Blocului 2 2020 – Eșalonul 2 al Armatei Italiei și, cu siguranță, tânăra este un motiv de mândrie pentru întreaga noastră comunitate”.

Românca este așteptată la primărie, ca să primească felicitări și pe viu.

Rebeca Ștefania Cirniceanu