15:17 • Transporturi
România a ajuns în top 10 producători mondiali de electrocasnice mici
România a ajuns pe locul zece în topul celor mai mari producători de electrocasnice mici din lume după ce valoarea producţiei a urcat de la 60 mil. euro la peste 500 mil. euro în mai puţin de un deceniu, mai exact în perioada 2010-2019, arată datele asociaţiei APPLia – The Home Appliance Europe.
Topul celor mai mari producători de electrocasnice mici din lume este condus detaşat de China, care realizează bunuri de profil în valoare de 6,7 mld. euro anual, conform datelor APPLiA din 2019 (cele mai recente). Pe poziţiile următoare se află Germania (3,4 mld. euro), Olanda (1,9 mld. euro) şi Franţa (1 mld. euro). Acestea sunt singurele ţări cu producţii de peste 1 mld. Euro, potrivit Mediafax.
România a atras investiţii importante cum ar fi cele realizate fabricile De’Longhi şi Philips. Pe piaţa locală mai sunt alte fabrici importante de electrocasnice, însă acestea realizează articole de mari dimensiuni, precum aragazuri, frigidere, maşini de spălat şi aspiratoare.