România a vândut 800.000 de tone de cereale, de când au început luptele în Ucraina. Ce se caută
Exportatorii de cereale caută surse alternative de grâu şi porumb la producătorii din România şi Franţa, pentru a acoperi unele încărcături aflate în apropiere, după ce invazia Ucrainei de către Rusia a întrerupt livrările ucrainene, potrivit Reuters. Numai de când au început luptele, România a vândut circa 800.000 de tone de cereale.
România, un furnizor major de cereale, exportă, ca şi Ucraina, prin Marea Neagră, dar în afara zonei de conflict, şi este văzută ca o opţiune evidentă pentru comercianţi. Traderii spun că aproximativ 400.000 – 500.000 de tone de grâu şi 200.000 – 300.000 de tone de porumb românesc au fost cumpărate de când au început luptele în Ucraina, transportul urmând să fie realizat în martie şi aprilie.
„Există o majorare a cererii pentru grâul românesc care să fie îmbarcat în porturile din afara zonei de conflict”, susţin traderii.
Firmele de trading au achiziţionat porumb românesc şi franţuzesc pentru a acoperi livrările din destinaţiile din UE, cum ar fi Peninsula Iberică, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, după cum spun traderii.
Prețuri istorice
Din cauza conflictului din Ucraina, creşterile înregistrate joi de preţul grâului şi al porumbului au atins nivelul maxim permis la bursa de cereale de la Chicago, după escaladarea situației din Ucraina, un important furnizor mondial de cereale.
Astfel, cotaţiile futures la ambele cereale s-au apreciat cu peste 5%, fiind blocate la limita maximă de apreciere timp de peste o oră. Grâul este la cel mai ridicat nivel de după 2012, iar cotaţiile la oleaginoase sunt şi ele în creştere, ceea ce alimentează îngrijorările că vor stimula şi mai mult inflaţia globală a produselor alimentare.
Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui.
Porturi închise
Ucraina a închis, începând de joi, porturile pentru navigaţia comercială, în contextul atacurilor armatei rusești.
La grâu, Ucraina este un exportator cheie în Orientul Mijlociu şi în Mediterana, iar printre importatori se află Egipt, Turcia, Italia şi statele din Africa. Printre clienţii importanţi pentru porumbul din Ucraina sunt China, Spania, Ţările de Jos, Iran şi Coreea de Sud.
După creşterile înregistrate joi de preţul grâului şi porumbului, acum, unii comercianţi aşteaptă să vadă cum va evolua conflictul.
„Dacă luptele se vor încheia rapid, porturile din Ucraina se vor redeschide probabil repede”, susţin traderii.
Citeste si Cum vrea Rusia să pună mâna pe 40% din producția de grâu a Ucrainei. Prețuri record pe burse