România amanetată parșiv… Efectele anului 2024

Anul 2024 a fost o demonstrație clară a modului în care economia poate fi transformată într-o monedă de schimb pentru ambiții politice prost calibrate și reforme cu iz populist. Deficitul bugetar uriaș, ce a depășit (cu mult) pragul de avarie, nu a fost doar rezultatul unor circumstanțe economice globale, ci mai ales al deciziilor luate cu un calcul politic pe termen scurt, dar devastator pe termen lung.

Cum s-a ajuns la un asemenea deficit?

Guvernul condus de Coaliția „Nicu și Marcel” (PNL-PSD) a mizat totul pe o combinație explozivă de populism fiscal și lipsă de viziune economică. În încercarea de a-și asigura o bază electorală solidă, au forțat adoptarea unor măsuri costisitoare fără a avea resursele necesare:

• Reforma pensiilor a fost „mărul otrăvit” al anului. În loc să creeze un sistem sustenabil, bazat pe realitățile demografice și economice, guvernul a promovat o creștere semnificativă a pensiilor pentru a câștiga sprijin electoral. Costul acestei reforme? Aproximativ 70 de miliarde de lei anual, bani care au fost finanțați din împrumuturi externe la dobânzi record, din cauza lipsei de credibilitate a guvernului pe piețele internaționale.
• Majorarea salariului minim și a salariilor din sectorul public, deși benefică pentru anumite categorii sociale, a fost făcută haotic, fără să existe o corelare cu creșterea productivității sau o strategie pe termen lung. Deficitul bugetar a fost alimentat astfel de un aparat administrativ deja supradimensionat și ineficient.
• Creșterea cheltuielilor electorale a fost o altă rană adâncă. Campaniile politice de la prezidențiale și parlamentare s-au transformat într-un concurs grotesc de promisiuni economice nesustenabile, fiecare partid licitând mai mult pentru „inimile” votanților, dar uitând să calculeze costurile reale.

Pseudo-reforma sistemului de pensii: beneficii politice zero, costuri astronomice

Reforma sistemului de pensii a fost vândută ca o „victorie socială” a coaliției, dar a fost, în realitate, o măsură disperată și prost gândită. Aceasta nu a avut alt scop decât să capteze voturile seniorilor, o categorie electorală semnificativă, dar rezultatele au fost dezastruoase:

1. Efectul electoral: În ciuda eforturilor, reforma nu a generat rezultatele scontate. Coaliția „Nicu și Marcel” a înregistrat scoruri slabe atât la alegerile prezidențiale, cât și la cele parlamentare. Populația activă, mai tânără, s-a simțit trădată, văzând cum povara fiscală este transferată asupra ei pentru a susține niște promisiuni iluzorii.
2. Costul economic: Pe lângă impactul bugetar imediat, această reformă a dus la creșterea dobânzilor la împrumuturile externe și a riscului de țară. Firmele private s-au confruntat cu o scădere a investițiilor, întrucât guvernul a monopolizat fondurile disponibile pe piața financiară.

De ce sacrificăm mereu economia pentru politicieni?

Sacrificarea economiei în beneficiul politicienilor a devenit o normă în România, iar 2024 nu a făcut excepție. Motivele sunt multiple:

• Cicluri electorale scurte: Politicienii români nu gândesc în strategii pe termen lung, fiind concentrați exclusiv pe câștigarea următorului scrutin. Deciziile economice devin astfel arme populiste, fără să se țină cont de consecințe.
• Incompetență crasă: Guvernul din 2024 a demonstrat o lipsă totală de viziune economică. Ministerul Finanțelor a funcționat ca un birou de contabilitate al intereselor de partid, iar orice avertisment al economiștilor a fost ignorat.
• Rețelele clientelare: Economia este sacrificată și pentru a alimenta structurile de putere locale. Baroniada locală, hrănită cu bani publici, a rămas o prioritate, în detrimentul investițiilor reale.

Rolul incompetenței și parșiveniei guvernamentale în radicalizarea populației

În 2024, incompetența guvernamentală a fost dublată de o parșivenie politică vizibilă. Guvernul a folosit bani publici pentru a-și susține campaniile electorale, ignorând complet nevoile reale ale populației. Într-un context economic atât de precar, următoarele aspecte au amplificat radicalizarea populației:

• Disparitățile sociale: Creșterea fiscalității pentru clasa de mijloc, combinată cu un sistem de asistență socială clientelar, a creat un sentiment profund de nedreptate.
• Degradarea încrederii în instituții: Incompetența guvernului a fost dublată de scandaluri de corupție și de lipsa de transparență. Românii au ajuns să nu mai creadă în nicio promisiune politică.
• Explozia mișcărilor anti-sistem: Opoziția a capitalizat această nemulțumire generalizată, iar populația a început să caute soluții radicale, indiferent de consecințele acestora.

Ce urmează?

În 2025, România se află într-un punct critic. Datoria publică a crescut alarmant, economia este pe marginea prăpastiei, iar populația cere schimbări drastice. Dacă guvernarea viitoare nu vine cu un plan clar de reformă economică și de reconstruire a încrederii publice, riscul unei crize sociale și politice de proporții devine iminent.

Politicienii își bat joc de noi

Amanetează viitorul, nu doar al generației prezente, ci și al celor care nici măcar nu s-au născut. Politicienii noștri, captivi într-un cerc vicios al mediocrității și al intereselor personale, nu doar că ratează șansa de a redresa România, dar o împing tot mai adânc în prăpastie.

Guvernul Ciolacu 2 – un guvern „de stand-by”…

… este întruchiparea perfectă a ceea ce înseamnă stagnare politică și administrativă. Aceleași figuri, aceleași obiceiuri, aceleași promisiuni reciclate fără nicio intenție reală de a produce schimbare. În loc să atace frontal problemele economice, acest guvern își folosește timpul pentru a „gestiona” crizele prin împrumuturi masive la dobânzi exorbitante, împingând țara într-un vârtej de datorii nesustenabile.

Economia, în loc să fie prioritatea zero, devine tot mai mult un instrument al jocurilor politice

Măsurile economice sunt gândite pe termen scurt, doar pentru a mai câștiga timp până la următoarea criză. Nimeni nu pare să înțeleagă că fiecare împrumut la costuri uriașe înseamnă, de fapt, un nou lanț pe care viitoarele generații vor fi obligate să-l poarte.

Prizonieri, etern

Nu există niciun semnal că vom ieși din acest vârtej. Sistemul este prizonier al unei elite politice incapabile să gândească dincolo de propriul mandat. Iar „tembelismul politic național” despre care vorbești e mai mult decât un termen plastic – e însăși realitatea care ne definește. România pare că a intrat într-o stare de „stand-by” permanent, în care politicienii doar mimează guvernarea, în timp ce țara rămâne pe pilot automat, ghidată de inerția datoriilor și a promisiunilor goale.

Ce ne mai rămâne de făcut? Poate doar să strigăm mai tare că viitorul nu este de vânzare, deși, dacă e să fim sinceri, nici măcar prezentul nu mai pare să ne aparțină.