România are datorii de sute de milioane de euro către spitale din Europa!

Publicat: 11 oct. 2024, 07:29, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
România are datorii de sute de milioane de euro către spitale din Europa!

România are datorii de 324 de milioane de euro pentru serviciile medicale și tratamentele de care au beneficiat  români asigurați în unități medicale din state ale Uniunii Europene și alte state  din Spațiul Economic European (SEE).

Astfel, conform datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la finele  lui 2023 această sumă a crescut cu 29%, comparativ cu anul 2022.

Jumătate din suma pentru serviciile medicale de care au beneficiat pacienții români  în alte țări este datorată Germaniei (38%) și Spaniei (20%). De asemenea, sume importante trebuie să achităm Italiei, Elveției și Regatului Unit.

Trebuie precizat că o parte semnificativă a acestor datorii a rezultat din bugetele insuficiente alocate de CNAS între 2018 și 2023 pentru plata serviciilor medicale internaționale.

Situația s-a complicat și din cauza volumului mare de informații care trebuie procesate de CNAS, ceea ce a dus la întârzieri în raportarea și procesarea acestor datorii.

De exemplu, analiza sumelor datorate la 31 decembrie 2023 a fost amânată până la 31 iulie 2024 pentru a permite Comisiei de Audit să prelucreze toate datele primite de la statele creditoare, subliniază Economica.net.

Cele mai mari plăți au fost efectuate pentru serviciile medicale oferite românilor cu reședința în alte state membre UE/SEE sau Elveția. În 2023, au fost achitate peste 39.000 de formulare, în valoare totală de peste 200 de milioane de lei.

Alte plăți semnificative au fost realizate pentru tratamente planificate (40,4 milioane de lei) și pentru servicii acordate pe baza cardului european de asigurări de sănătate (114,5 milioane de lei).

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a atras atenția asupra nevoii de a  crește  bugetul destinat serviciilor medicale internaționale.