România, cea mai scăzută pondere a cititorilor de cărţi din UE (Eurostat)
În rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), cea mai scăzută pondere a persoanelor care au citit cărți se înregistra, în 2022, în România (29,5%), Cipru (33,1%) şi Italia (35,4%), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În 2022, conform statisticilor UE referitoare la venit şi la condiţiile de viaţă, 52,8% din populaţia UE care avea 16 ani sau mai mult a raportat că a citit cărți în ultimele 12 luni de dinaintea efectuării studiului. În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a persoanelor care au citit cărţi se înregistra în Luxemburg (75,2%), Danemarca (72,1%) şi Estonia (70,7%).
Cel mai tânăr grup inclus în studiu, cu vârsta între 16-29 de ani, a citit mai mult (60,1%) decât cei cu vârsta între 30-54 de ani (53,5%), 55-64 ani (52,6%), şi 65 de ani sau mai mult (47,2%).
Mai multe femei din UE citesc cărţi (60,5%) decât bărbaţii (44,5%). Aceeaşi tendinţă a fost observată și la numărul de cărţi citite: 28,8% din femei şi 24,8% din bărbaţi citeau mai puţin de cinci cărţi, 14,3% din femei şi 9,8% din bărbaţi citeau 5-9 cărţi, în timp ce 17,4% dintre femei şi 9,9% dintre bărbaţi citeau 10 sau mai multe.
Rezultatele studiului au fost publicate de Ziua Internaţională a Iubitorilor de Cărţi, care se celebrează pe data de 9 august.