România este un hub major de asistenţă oferită Ucrainei de către NATO, spune Marcel Ciolacu

Publicat: 04 apr. 2023, 13:49, de Victor Scarlat, în POLITICĂ , ? cititori
România este un hub major de asistenţă oferită Ucrainei de către NATO, spune Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu_INQUAM_Photos_George_Calin

România este un hub major de asistenţă oferită Ucrainei de către NATO, Uniunea Europeană şi ţările partenere şi sprijină Ucraina prin toate mijloacele, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Din postura de aliat cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, România joacă un rol geostrategic major şi face toate eforturile să sprijine această ţară vecină în războiul provocat de Rusia. Ne exprimăm aprecierea faţă de eroismul Ucrainei în lupta cu Rusia”, a afirmat liderul social-democraţilor în cadrul unei întrevederi cu o delegaţie a Comisiei pentru democraţie şi securitate a Adunării Parlamentare NATO.

El a subliniat că România a fost şi este pe deplin solidară cu Ucraina.

Am sprijinit refugiaţii din calea războiului prin numeroase măsuri prompte şi cu o mobilizare fără precedent din partea cetăţenilor români. Acest fapt a fost recunoscut şi apreciat la nivel european şi internaţional. Puţină lume cunoaşte că, în primele zile de la declanşarea războiului, foarte multe femei cu copii minori au plecat din Ucraina şi nu întotdeauna acei copii minori erau copiii doamnelor care îi însoţeau. Erau şi copiii vecinilor, şi copiii rudelor, ceea ce a necesitat un efort deosebit din partea autorităţilor române, astfel încât în perioada următoare să nu avem de-a face cu un trafic de copii în Europa şi în lume. Şi, sincer, doresc să felicit autorităţile române mai ales pentru acest episod foarte puţin cunoscut de lume”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a evidenţiat apoi eforturile făcute de ţara noastră în privinţa soluţionării crizei alimentare.

România este un hub major de asistenţă oferită Ucrainei de către NATO, Uniunea Europeană şi ţările partenere şi sprijină Ucraina prin toate mijloacele. Aş aminti, în mod special, eforturile ţării mele pentru soluţionarea crizei alimentare generate de blocarea exporturilor de cereale, chiar cu riscul suportării unor costuri semnificative de către fermierii români. Doar ca să vă faceţi o idee – România a asigurat tranzitul a peste 11 milioane de tone de grâne şi produse agricole prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. Facilitarea acestor exporturi ucrainene a contribuit direct la stabilizarea pieţelor alimentare globale şi la îmbunătăţirea securităţii alimentare”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Sprijin pentru Republica Moldova

În acelaşi timp, a adăugat el, nu trebuie să pierdem din vedere alţi parteneri afectaţi de războiul din Ucraina, cu referire la Republica Moldova şi Georgia.

În acest context dificil, România a acordat sprijin substanţial Republicii Moldova pentru a putea să facă faţă multiplelor provocări, cum ar fi criza energetică, numărul crescut de refugiaţi ucraineni, riscurile de securitate şi rezilienţă. Flancul de Est este esenţial pentru securitatea euroatlantică, mai ales în acest moment, ceea ce face cu atât mai importantă implementarea în totalitate şi la termenele stabilite a deciziilor Summitului NATO de la Madrid. Dincolo de acest tablou complicat, avem şi evenimente pe care să le sărbătorim şi, în acest sens, aş dori să salut aderarea Finlandei, care devine oficial stat membru al NATO chiar astăzi. În acelaşi timp, îmi exprim speranţa că Suedia va avea acelaşi parcurs pozitiv”, a arătat Marcel Ciolacu.

El a remarcat totodată, cu satisfacţie, paşii semnificativi făcuţi de Adunarea Parlamentară a NATO, în aceşti ultimi ani, în sensul creşterii dimensiunii democratice a Alianţei.

Aşa cum arată acest război, suntem o comunitate de apărare, dar valori precum democraţia, ordinea internaţională bazată pe reguli, suveranitatea, integritatea teritorială rămân fundamentale pentru statele aliate şi partenerii lor. Consider că munca depusă de dumneavoastră în cadrul acestei comisii este foarte relevantă, inclusiv din această perspectivă. Aveţi în ceea ce urmează o agendă consistentă şi relevantă pentru o regiune cheie a securităţii euroatlantice”, a concluzionat preşedintele Camerei Deputaţilor.