România, în top trei țări în care este optim să stai în „home office”

Publicat: 08 ian. 2021, 12:59, de Raluca I. Heroiu, în ECONOMIE , ? cititori
România, în top trei țări în care este optim să stai în „home office”

Se pare că România este printre cele mai potrivite țări pentru a lucra din „home office” în 2021, asta arată clasamentul Digital Nomad Index, care clasează țara noastră pe locul trei din acest punct de vedere.

Țara noastră ocupă locul trei în clasament datorită faptului că România începe să fie văzută ca un hub pentru companiile de tehnologie în Europa de Est.

Conform publicația Evening Standard., alte motive sunt costul scăzut al vieții și internetului de mare viteză ieftin.

Internetul de mare viteză costă în medie în România aproximativ 35 de lei pe lună. Viteza medie este cea mai ridicată din primele 10 țări din clasament, de 185 Mpbs.

De asmenea, cea mai mică chirie medie pentru un apartament cu două camere este în România, de respectiv 1.500 de lei.

Locul întâi este ocupat de Canada, în timp ce pe poziția a doua se află Regatul Unit al Marii Britanii.

Topul celor mai bune țări din care să lucrezi de acasă în 2021 este completat de Suedia, Danemarca, Franța, Olanda, Australia, Elveția și Germania.