România – ITU 2022/România, prima ţară din UE care găzduieşte conferinţa globală a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Peste 3.000 de lideri şi delegaţii din 193 de ţări se vor reuni la Bucureşti, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, pentru a stabili direcţia globală a transformării digitale şi pentru a alege viitoarea conducere a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) – agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii.
Pe parcursul celor trei săptămâni, la ediţia a 21-a a Conferinţei Plenipotenţiarilor a UIT (PP-22), delegaţiile prezente vor include reprezentanţi ai tuturor categoriilor de membri UIT – companii private, instituţii academice şi organisme naţionale, regionale şi internaţionale implicate în activităţile organizaţiei privind radiocomunicaţiile şi standardizarea sau promovarea transformării digitale în conformitate cu Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.
România este prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care organizează acest eveniment de anvergură, şi unde se vor stabili politicile generale ale UIT, precum şi planurile strategice şi financiare pentru perioada 2024 – 2027, care vizează întreaga activitate a organizaţiei, dar, cu precădere, aspecte-cheie referitoare la incluziunea digitală şi reducerea decalajului digital, cele mai bune modalităţi de a mobiliza inteligenţa artificială (IA), internetul obiectelor (IoT) şi reţelele 5G şi viitoare către 6G, împreună cu alte tehnologii noi şi emergente.
* Bucureşti – gazda celui mai mare eveniment global din telecomunicaţii
Despre cum a ajuns România să găzduiască cel mai important eveniment global din domeniul telecomunicaţiilor, ne-a vorbit, recent, într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele ANCOM, Vlad Stoica.
„În anul 2018, la Conferinţa Plenipotenţiarilor ITU din Dubai, delegaţia României a purtat discuţii prealabile cu oficialii ITU gândindu-se că ar fi bine dacă România ar găzdui evenimentul. Deci, în primă fază a fost vorba despre discuţiile informale din Dubai. Ulterior, pornind de la această idee, un an mai târziu, ANCOM împreună cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale au generat o serie de discuţii la nivel guvernamental cu toate celelalte instituţii ale statului şi şi-au asumat depunerea candidaturii pentru organizarea acestui eveniment. Desemnarea României drept ţară-gazdă a avut acordul unanim al statelor-membre ITU. Nu a mai fost altă candidatură depusă, fiind şi un anumit context, anume că nu s-a mai făcut un astfel de eveniment de mult timp în Europa, de fapt de vreo 30 de ani. Toate cele 48 de ţări membre în Consiliul ITU au votat pentru găzduirea acestui eveniment de către România, după care a început partea mai tehnică (…) Noi am căutat să folosim orice oportunitate pentru a avea un eveniment de succes, asumat de Guvern, pentru a cărui organizare noi suntem integratorul”, ne-a spus şeful arbitrului pieţei telecom din România.
Conferinţa de nivel internaţional va avea pe agenda unul dintre cele mai importante subiecte, respectiv alegerea celor cinci înalţi oficiali ai UIT: secretarul general, secretarul general adjunct şi directorii birourilor de radiocomunicaţii, standardizare în telecomunicaţii şi dezvoltare a telecomunicaţiilor – care vor ghida activitatea organizaţiei în următorii patru ani.
Astfel, odată cu expirarea mandatului actualului secretar general al ITU, Houlin Zhao, conform regulamentului organizaţiei, trebuie organizate noi alegeri, iar pentru această funcţie şi-au depus candidatura două persoane: Doreen Bogdan Martin din SUA, şi Rashid Ismailov din Federaţia Rusă. „Uzual, candidaţii pentru cele cinci funcţii de conducere participă fizic la lucrările conferinţei”, a afirmat Vlad Stoica.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că au fost acordate vize de intrare tuturor oficialilor desemnaţi de Federaţia Rusă ca membri ai delegaţiei oficiale a acestui stat la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) de la Bucureşti, în număr de 17, conform solicitării părţii ruse. Pe de altă parte, au fost revocate vize pentru jurnalişti „notificaţi abuziv” ca oficiali, printre motive numărându-se şi securitatea naţională a României.
„Decizia autorităţilor române competente, bazată inclusiv pe considerente ce ţin de securitatea naţională a României, care a condus la revocarea unor vize, s-a referit exclusiv la un număr de 14 jurnalişti ai Russia Today, care au fost abuziv notificaţi de către Federaţia Rusă ca oficiali aparţinând Ministerului rus al Dezvoltării Digitale, Comunicaţiilor şi Mass-Media”, arată MAE.
Ministerul român răspunde, în acest fel, comentariului purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse cu privire la revocarea de către Ambasada României la Moscova a vizelor acordate unor persoane desemnate de Federaţia Rusă ca delegaţi oficiali ai săi la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU), ce se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie. „(…) având în vedere aspectele deja precizate, este evident că prin decizia adoptată nu au fost afectate în niciun fel participarea şi interesele de reprezentare ale Federaţiei Ruse la Conferinţa ITU de la Bucureşti, acuzaţia părţii ruse conform căreia această măsură ar viza afectarea şanselor unui candidat rus de a fi ales într-o poziţie de conducere în cadrul organizaţiei fiind complet absurdă şi vădit nefondată”, punctează reprezentanţii ministerul român de resort.
* Promovarea turistică şi culturală a României, în marja Conferinţei ITU
România va avea ocazia, pe durata următoarelor trei săptămâni, să se promoveze în faţa delegaţiilor sosite din cele 193 de ţări atât din punct de vedere turistic, dar şi cultural.
„Ministerul Culturii va organiza o serie de evenimente culturale de promovare. De asemenea, Primăria Capitalei va oferi delegaţilor acces liber la muzeele pe care le administrează. În perioada celor trei săptămâni, Primăria va derula evenimente, cum ar fi Festivalul Internaţional de Teatru, Festivalul Internaţional de Jazz, iar în baza parteneriatul cu ei, membrii delegaţiilor au acces gratuit la acestea. De asemenea, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va organiza excursii pentru membrii delegaţiilor în diverse zone de interes. După care o să fie operatori, firme de IT care au posibilitatea să se promoveze, să se facă cunoscute în cadrul evenimentului, să participe la diverse mese rotunde în afara lucrărilor conferinţei. Este şi o bună ocazie ca multe ţări să facă diverse evenimente proprii, pe cybersecurity, 5G, sateliţi etc. Sunt multe evenimente pe care le organizăm. Tot Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va promova, de exemplu, Castelul Bran sau Salina Prahova. Ministerul Culturii promovează Muzeul Naţional „Dimitrie Gusti”, apoi spectacole precum „Noaptea de Sânziene”, la Opera Română. Pe lângă acestea, sunt evenimentele sociale. În afară de ţara-gazdă care organizează, cutumiar, un eveniment social pentru toţi delegaţii, de care s-a ocupat Ministerul Culturii, fiecare ţară organizează fie la hotelul unde este cazată sau chiar la Palatul Parlamentului şi invită membrii din celelalte ţări la evenimente proprii de promovare”, ne-a precizat preşedintele ANCOM, în interviul acordat AGERPRES.
Pentru a veni în sprijinul acestor informaţii, Ministerul Antreprenoratului şi Turismului (MAT) a arătat, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că printre obiectivele turistice care vor fi promovate cu ocazia Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, care se va desfăşura, începând de luni, 26 septembrie, la Bucureşti, se află Castelul Peleş, Castelul Bran şi Salina Turda.
Instituţia va asigura delegaţiilor, pe tot parcursul conferinţei, materiale de prezentare a destinaţiei turistice România, care vor cuprinde informaţii despre obiective unicat, cum ar fi, spre exemplu, Salina Turda. Suplimentar, ministerul va organiza trei infotripuri.
„Începând de săptămâna viitoare, România va fi gazda a peste 3.000 de invitaţi de rang înalt din întreaga lume, o oportunitate deosebită pentru noi de a ne promova ţara ca destinaţie turistică! Totul se datorează desfăşurării, la Bucureşti, a Conferinţei Plenipotenţiarilor UIT. Suntem onoraţi să fim, astfel, parteneri în cadrul unui eveniment de o asemenea anvergură şi ne dorim ca prin cele trei infotripuri pe care le vom organiza pentru delegaţiile străine să punem în valoare frumuseţea ţării noastre şi a unora dintre cele mai emblematice obiective ale acesteia, cum ar fi Castelul Peleş. Cu siguranţă, vestea despre unicitatea şi valorile noastre va fi purtată mai departe”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.
Alături de ANCOM şi MAT, parteneri în organizarea conferinţei sunt: Senatul României, Camera Deputaţilor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Societatea Română de Televiziune. AGERPRES este partener media al evenimentului.
* Ce este Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este organizaţia internaţională din sistemul Naţiunilor Unite specializată pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), care promovează inovaţia în acest domeniu, împreună cu cele 193 de state membre şi cu peste 900 de membri din rândul companiilor, al universităţilor şi al organizaţiilor internaţionale şi regionale.
Înfiinţată în urmă cu peste 150 de ani, UIT este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv principal este coordonarea utilizării în bune condiţii a spectrului radio la nivel global, promovarea cooperării internaţionale în asignarea orbitelor satelitare, îmbunătăţirea infrastructurii de comunicaţii în ţările în curs de dezvoltare şi stabilirea de standarde la nivel mondial care să încurajeze interconectarea fără întrerupere a unei game largi de sisteme de comunicaţii.