România nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. Care au fost motivele
Reprezentanta României, Roxen, cu piesa „Amnesia”, nu s-a calificat în finala celei de-a 65-a ediţii Eurovision 2021, în urma primei semifinale a concursului cântecului european, ce a avut loc marţi seara.
În finala Eurovision 2021, după prima semifinală, s-au calificat reprezentanţii următoarelor ţări: Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaijan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia, Ucraina.
Liana Stanciu, şefa Delegaţiei României la Eurovision, a atribuit ratarea calificării în finala concursului cântecului european lipsei de experienţă a reprezentantei României, tânăra Roxen.
„Cred mai degrabă, că a fost despre lipsa de experienţă. Dacă ne uităm la ţările calificate în finala de sâmbătă, vom descoperi de la seniorii Hooverphonic din Belgia, care au treizeci şi ceva de ani de activitate, până la nume cu notorietate. La noi cred că asta a contat mult, lipsa nu neapărat de spectacole în picioare, cât mai degrabă … cred că în seara asta a fost altceva mai important. Eurovision Song Contest este despre o mare petrecere, despre bucuria de a te întoarce împreună cu oamenii, şi s-a văzut în sală. Da, e ciudat şi greu de comentat (…) iar ‘Amnesia’ este despre faptul că atunci când îţi este greu, trebuie să strigi după ajutor, de aceea şi refrenul ‘Not alone, not alone’. Eu aş pune mai degrabă pe lipsa de experienţă a lui Roxen”, a declarat Liana Stanciu la postul TVR 1.
Țările care s-au calificat
Ordinea intrării în prima semifinală a concursului de marţi noaptea a fost: Lituania – The Roop, cu „Discoteque”, Slovenia – Ana Soklič, cu „Amen”, Rusia – Manizha, cu „Russian Woman”, Suedia – Tusse, cu „Voices”, Australia – Montaigne, cu „Technicolour”, Macedonia de Nord – Vasil, cu „Here I Stand”, Irlanda – Lesley Roy, cu „Maps”, Cipru – Elena Tsagrinou, cu „El Diablo”, Norvegia – TIX, cu „Fallen Angel”, Croaţia – Albina, cu „Tick-Tock”, Belgia – Hooverphonic, cu „The Wrong Place”, Israel – Eden Alene, cu „Set Me Free”, Azerbaijan – Efendi, cu „Mata Hari”, Ucraina – Go_A, cu „Shum”, Malta – Destiny, cu „Je Me Casse”.
Alţi zece artişti se vor califica din a doua semifinală, celor 20 de finalişti urmând să li se alăture, în actul final din 22 mai, reprezentanţii ţării gazdă şi ai Big Five, cele cinci ţări fondatoare Eurovision – Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. n cea de-a doua semifinală a concursului, care va avea loc joi, vor intra San Marino, Estonia, Republica Cehă, Grecia, Austria, Polonia, Republica Moldova, Islanda, Serbia, Georgia, Albania, Portugalia, Bulgaria, Finlanda, Letonia, Elveţia, Danemarca.
Desfăşurat sub sloganul „Open Up”, concursul Eurovision de la Rotterdam este prezentat de Edsilia Rombley, Chantal Janzen, Nikkie de Jager, Jan Smit. Artiştii finalişti au fost aleşi în urma votului publicului – prin telefon, SMS sau aplicaţia online oficială – şi al juriilor de specialitate din ţările participante, ponderile fiind egale. Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993