România pe cale de dispariție: Localități unde nu s-au mai născut copii și o națiune într-un declin demografic alarmant
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/copil-bebelus.webp)
România se confruntă cu un declin demografic fără precedent. Anul trecut, ţara a înregistrat cel mai mic număr de naşteri din ultimul secol, doar 150.000 de copii venind pe lume, un record negativ ce subliniază o problemă cronică a naţiunii.
Rata natalităţii a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 100 de ani, iar perspectiva pentru viitor este sumbră.
În anumite colţuri ale ţării, realitatea demografică este chiar mai îngrijorătoare
În localităţi izolate din mediul rural, precum Ocoliş, Râmet, Brebu Nou sau Bătrâna, nu s-a mai născut niciun copil în ultimii patru ani. Acestea sunt doar câteva dintre satele unde viitorul demografic pare tot mai îndepărtat, iar populaţia este într-o continuă scădere. De altfel, în multe zone din Alba şi Hunedoara, nu s-au înregistrat naşteri de aproape trei ani.
Surprinzător este faptul că, în ultimele două decenii, a avut loc o inversare a tendinţei, oraşele având acum o natalitate mai mare decât mediul rural, fenomen care subliniază migrarea dinspre sate către centrele urbane.
Cel mai grav este în judeţul Tulcea, care înregistrează cea mai scăzută natalitate, cu doar aproximativ 1.200 de copii născuţi anul trecut – de 11 ori mai puţin decât în capitală. Dacă acest trend se menţine, România va pierde trei milioane de locuitori în următorii 25 de ani. Avertismentele sociologilor sunt clare: populaţia ţării ar putea ajunge la 16 milioane de locuitori în 2050, iar această scădere ar avea un impact profund asupra economiei şi infrastructurii.
Natalitatea scăzută rămâne principala cauză a depopulării, urmată de migrarea masivă a tinerilor în căutarea unor condiţii de trai mai bune în afaceri sau în alte state europene. România se află astfel într-o spirală demografică descendentă, cu efecte vizibile în fiecare localitate, în fiecare comunitate, în fiecare familie.