România s-ar putea confrunta cu o secetă severă în estul și sud-estul țării, în 2022, recunoaște ministrul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a recunoscut la Bruxelles că România riscă să de confrunte cu o secetă severă în partea de est și sud-est a țării, zone în care nivelul precipitațiilor este scăzut. Oficialul român a cerut Comisiei Europene să-i sprijine pe fermierii afectați de secetă prin luarea unor măsuri pe termen mediu și lung, astfel încât agricultorii să poată să facă față noilor provocări ale schimbărilor climatice.
„Anul agricol 2021-2022 se manifestă cu o presiune din partea situației climaterice. Nivelul precipitații a fost unul foarte scăzut. Riscăm ca în perioada următoare, dacă nu vom avea ploi, să ne confruntăm cu o secetă severă mai ales în estul și sud estul României””, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.
El a afirmat că sunt necesare măsuri urgente, deoarece anul agricol în curs prezintă mai mulți factori de risc asociați, care necesită răspuns la nivel european pentru toate cele 27 de state membre, având în vedere că fermierii europeni au fost deja puternic încercați de efectele pandemiei Covid-19, de creșterea prețurilor la energie și gaze, precum și de creșterea prețurilor la inputuri. Pe lângă România, Portugalia și Spania sunt alte două state care se confruntă cu fenomenul de secetă, în acest an.
„Derogarea privind plățile în avans este binevenită pentru fermierii români care s-au confruntat cu efectele deficitului de precipitații în ultimii doi ani și care continuă să afecteze producția agricolă din diferite regiuni. Însă, consider că sunt necesare măsuri pe termen mediu și lung pentru ca fermierii să facă față noilor provocări ale schimbărilor climatice, care le pot afecta grav veniturile”, a precizat ministrul Adrian Chesnoiu.
El susține că riscurile climatice nu mai trebuie neglijate și trebuie luate măsuri structurale, fapt confirmat și de comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, care a încurajat statele membre să susțină, prin noua Politică Agricolă Comună, participarea agricultorilor la instrumentele de gestionare a riscurilor, inclusiv posibilitatea de a aloca 3% din plățile directe pentru contribuția fermierului la aceste instrumente, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a participat, în data de 21 februarie 2022, la Consiliul Agricultură și Pescuit desfășurat la Bruxelles. Printre temele aflate pe ordinea de zi s-au aflat aspect legate de modalitățile de îmbunătățire a coerenței dintre politica agricolă și politica comercială pentru a contribui mai bine la îndeplinirea obiectivelor Pactului Verde European sau de situația actuală în special în ceea ce privește produsele agricole, precum și sectorul cărnii de porc.