România se pregăteşte să se împrumute în yeni japonezi când scad dobânzile pentru dolarul american

Publicat: 19 sept. 2024, 07:39, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
România se pregăteşte să se împrumute în yeni japonezi când scad dobânzile pentru dolarul american
România se pregăteşte să se împrumute în yeni japonezi

România se pregăteşte să se împrumute în yeni japonezi când scad dobânzile pentru dolarul american, după ce Rezerva Federală a SUA a decis miercuri seară să taie dobânda de referinţă cu 0,5%.

România va vinde obligaţiuni Samurai pe piaţa japoneză

Potrivit agenţiei Bloomberg, citată de presa centrală din România, autorităţile de la Bucureşti au mandatat patru instituții financiare japoneze – Daiwa Securities Group Inc., Mizuho Financial Group Inc., Nomura Holdings Inc. şi SMBC Nikko Securities Inc. în calitate joint lead managers pentru obligaţiunile verzi denominate în yeni (obligaţiunile Samurai), cu scadenţe cuprinse între 3 şi 20 de ani.

Emisiunea de obligaţiuni Samurai va fi lansată în viitorul apropiat, în funcţie de condiţiile pieţei.

Potrivit oficialilor Ministerului Finanţelor, România va ieşi în mod sigur cu o emisiune de obligaţiuni pe piaţa externă până la finalul anului, iar strategia de împrumut este de diversificare, fiind urmărite condiţiile pieţei pentru euro, dolar şi yen.

Recent, Ministerul Finanţelor a revizuit în sus necesarul de finanţare pentru acest an, până la 217 miliarde lei.

Guvernul nu a reuşit să reducă cheltuielile şi a aprobat, de asemenea, o creştere mare a pensiilor înainte de alegerile din noiembrie şi decembrie, notează Bloomberg.