România stă mai bine decât Franţa la reciclarea deşeurilor de ambalaje din plastic
Fiecare persoană din Uniunea Europeană a generat, în medie, 34,6 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic în 2020 iar din această cantitate doar 13 kilograme (sau 38%) au fost reciclate, arată datele publicate joi de Eurostat.
În rândul statelor membre, cele mai bune performanţe se înregistrează în Ţările de Jos, Lituania, Slovacia, Spania, Bulgaria şi Cipru, unde mai mult de jumătate din deşeurile de ambalaje din plastic sunt reciclate.
La polul opus, mai puţin de o treime din deşeurile de ambalaje din plastic sunt reciclate în Malta, Franţa, Danemarca, Ungaria, Irlanda, România, Polonia şi Austria.
Potrivit datelor Eurostat, în anul 2019, în România 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate, faţă de 26,9% în Franţa. Eurostat precizează că în cazul României şi Poloniei nu sunt disponibile date pentru anul 2020.
Între 2010 şi 2020, volumul deşeurilor de ambalaje din plastic generate per locuitor a crescut cu 23% (sau 6,5 kilograme). În aceeaşi perioadă a crescut şi volumul deşeurilor de ambalaje din plastic reciclate cu 32% (sau 3,2 kilograme).
În pofida acestui progres, cantitatea de deşeuri de ambalaje din plastic care nu a fost reciclată a crescut cu 3,4 kilograme pe cap de locuitor comparativ cu 2010 ca urmare a unei creşteri mai mari a cantităţii de deşeuri de ambalaje din plastic generate.