România strălucește la Campionatul Mondial de tenis de masă
Echipele naționale de tenis de masă ale României și-au adjudecat victorii remarcabile la Campionatul Mondial pe echipe desfășurat în Coreea de Sud.
Astfel, la fete, România a triumfat în meciul cu Canada, reușind să repete succesul obținut în fața Suediei, ambele victorii fiind înregistrate cu scorul categoric de 3-0. Performanțele au fost susținute de Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Adina Diaconu, care au dominat întrecerile la masă. Următorul meci al echipei feminine va fi împotriva Singapore, programat duminică.
La masculin, echipa României a obținut, de asemenea, o victorie importantă, învingând Egiptul cu 3-0, prin contribuția decisivă a jucătorilor Eduard Ionescu, Ovidiu Ionescu și Darius Movileanu.
Această victorie vine după un meci dificil împotriva Portugaliei, unde România a fost învinsă cu 3-0. Următorul meci pentru echipa masculină este programat cu Thailanda, tot duminică, promițând noi momente de tensiune și performanță.
Victoriile marchează un început promițător pentru România la acest campionat mondial, unde sportivii români și-au propus să se claseze pe primele locuri. Nu de alta, dar ne obligă tradiția.