România va avea un Program Naţional de Control al Poluării Atmosferice. Ce presupune acest lucru
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat un proiect pentru dezvoltarea capacităţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind elaborarea politicilor şi măsurilor naţionale necesare în vederea respectării angajamentelor naţionale de reducere a emisiilor de anumiţi poluanţi atmosferici până în anul 2030, potrivit unui comunicat remis vineri de instituţie.
Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Mediului pentru stabilirea priorităţilor de politică privind calitatea aerului în corelare cu priorităţile stabilite în alte domenii relevante care constituie surse de emisii de poluanţi atmosferici, cu identificarea sinergiilor între politicile de la nivel naţional în materie de protecţia mediului, ape şi păduri, climă, energie, industrie, transport, agricultură şi dezvoltare regională, inclusiv încălzirea rezidenţială şi stabilirea măsurilor proporţionale aplicabile sectoarelor de activitate relevante în vederea respectării angajamentelor naţionale de reducere a emisiilor de anumiţi poluanţi atmosferici până în anul 2030.
Obiectivul general al proiectului se va concretiza prin elaborarea propunerii de Program Naţional de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA), precum şi a ghidului privind modalităţile de aplicare a procedurii de ajustare a inventarelor naţionale de emisii de poluanţi atmosferici în funcţie de specificul naţional.
Valoarea totală a proiectului este de 4.453.523,66 lei
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără stabilirea măsurilor de reducere a emisiilor antropice naţionale de poluanţi atmosferici (particule fine în suspensie – PM2,5, oxizi de azot – NOx, dioxid de sulf – SO2, compuşi organici volatili – COVnm şi amoniac – NH3), inclusiv a calendarului de punere în aplicare a acestor măsuri, în corelare cu planurile şi programele instituite în alte domenii de politică relevante şi crearea premiselor pentru comunicarea dintre autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniile de activităţi generatoare de emisii de poluanţi atmosferici, pentru îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor şi de adoptare a programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu şi a principiului integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale.
Printre rezultatele aşteptate se numără aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în autorităţile şi instituţiile publice centrale, inclusiv evaluarea ex ante a impactului atins prin Pachetul de măsuri de reducere a emisiilor antropice naţionale de poluanţi atmosferici, elaborat şi aprobat.
Potrivit Ministerului Mediului, rezultatele proiectului vor contribui la îndeplinirea obligaţiilor de raportare ale României, în calitate de stat membru UE, prin stabilirea priorităţilor de politică privind calitatea aerului şi a măsurilor naţionale care vor fi incluse în Programul Naţional de Control al Poluării Atmosferice, necesare în vederea respectării angajamentelor naţionale de reducere a emisiilor până în anul 2030, în conformitate cu cerinţele Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici.
Programul este derulat din decembrie 2020 de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de lider de proiect, având ca partener Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Valoarea totală a proiectului este de 4.453.523,66 lei, iar valoarea finanţării nerambursabile din fonduri europene este de 3.740.241,21 lei, perioada de implementare a proiectului fiind de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 şi are codul SIPOCA 869. La evenimentul de vineri, 20 august, de lansare a proiectului au participat reprezentanţi ai MMAP, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Energiei, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ai Ministerului Sănătăţii, precum şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii Naţionale de Mediu, dar şi ai mediului academic. A