România, vicecampioană europeană la tenis de masă!
Echipa României a pierdut la Germania în finala Campionatului European de tenis de masă.
Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Elena Zaharia și antrenorii Viorel Filimon, Mihaela Șteff țin echipa României pe podiumul continental, cu medalia de argint câștigată la Campionatul European 2023, Malmo.
”În ciuda scorului finalei, România – Germania 0-3, tricolorele au luptat, ne-au oferit noi momente de mândrie și de tenis de masă de calitate, în Malmo Arena, unde au urcat pe a doua treaptă a podiumului, la finalul zilelor în care au avansat treptat, din grupe până în ultimul act”, a spus oficialii Federației Române de Tenis de Masă.
Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Andreea Dragoman ne-au făcut să visăm la revenirea titlului european în România, însă momentele cheie și ultimul cuvânt le-au aparținut adversarelor.
Desfășurarea finalei România – Germania 0-3:
⚬Elizabeta Samara – Xiaona Shan 0-3 (6-11, 8-11, 8-11)
⚬Bernadette Szocs – Ying Han 1-3 (16-14, 8-11, 8-11, 10-12)
⚬Andreea Dragoman – Nina Mittelham 2-3 (11-5, 9-11, 11-8, 6-11, 10-12).