România visează la istorie: „Tricolorii” se bat cu Olanda pentru un loc în sferturile EURO 2024
Astăzi, de la ora 19:00, românii din întreaga lume își vor ține respirația în fața televizoarelor. Echipa națională de fotbal va înfrunta Olanda în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal, ce se desfășoară în Germania. O victorie ar reprezenta cea mai mare performanță a „tricolorilor” la un turneu european.
Drumul spre calificare pare anevoios. Olanda este o forță a fotbalului mondial, cu un lot evaluat la aproape un miliard de euro, format din jucători care evoluează la cele mai mari cluburi din lume.
Tactic, Olanda nu poate surprinde. Diferența o pot face doar individualitățile, unde jucători ca Memphis Depay sau Frenkie de Jong au datoria de a face diferența.
România are însă un atu important: o voință ieșită din comun de a face performanță, dublată de o disciplină tactică impecabilă.
„E un meci de acum ori niciodată,” a declarat selecționerul Edi Iordănescu. „Dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin.”
Iordănescu i-a provocat pe „tricolori” să se autodepășească: „Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție. Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT!”
La olandezi ar putea lipsi Nathan Ake, fundașul stânga de la Manchester City, accidentat.
Din tabăra noastră, singurul absent va fi Nicușor Bancu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Meciul se anunță a fi unul extrem de tensionat, dar românii speră la o minune. O victorie împotriva Olandei ar fi o performanță istorică și ar demonstra încă o dată spiritul de luptă al „tricolorilor”.
România ar putea evolua în următoarea alcătuire: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – M. Marin – Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș. Rezerve: H. Moldovan, Târnovanu – Mogoș, Racovițan, Rus, Nedelcearu, Șut, Cicâldău, Olaru, I. Hagi, Fl. Coman, Pușcaș, Alibec, Bîrligea.
Olanda: Verbruggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake – Schouten, Reijnders – Frimpong, X. Simons, Gakpo – Depay. Rezerve: Flekken, Bijlow – Van de Ven, Blind, De Ligt, Geertruida, Maatsen, Wijnaldum, Veerman, Gravenberch, Malen, Bergwijn, Zirkzee, Weghorst, Brobbey.
Partida se va desfășura pe Allianz Arena, din Munchen – stadion cu o capacitate 66.000 de locuri, care va avea în tribune cel puțin 30.000 de români! – și va fi arbitrată de Felix Zwayer, din Germania.