România vrea să devină în 2025 campioană mondială la măcelărie. Prezentarea echipei naţionale şi demonstraţii de măiestrie pe 1 noiembrie
România vrea să devină campioană mondială la măcelărie în anul 2025, când va participa pentru prima dată la World Butchers’ Challenge 2025, cea mai importantă competiție din lume dedicată măcelăriei.
Echipa naţională – selectată după un proces amplu de testare a abilităţilor de tranşare şi transformare a cărnii în preparate
În urma unui amplu proiect de selecție națională care a testat abilitățile de tranșare și de transformare a cărnii rezultate în diferite preparate, a fost formată o echipă din 12 membri măcelari.
Echipa naţională va fi prezentată vineri, 1 noiembrie, la Indagra Food București, Pavilionul B1 din Romexpo, la conferința dedicată echipei Măcelari de Elită.
Alături de cei 12 membri ai echipei, la conferință vor fi prezenți inițiatorii și principalii susținători ai proiectului: Cosmin Moldovan, CEO Moldovan Carmangerie și președinte al Fundației „Ștefan Moldovan”, Florin Moroșanu, directorul executiv al Fundației „Ștefan Moldovan”, și Tiberiu Dănețiu, director Corporate Affairs & Retail Media Auchan România, partener al proiectului.
După conferința de presă, echipa de măcelari va susține o scurtă demonstrație de măiestrie, pentru a exemplifica modul în care se va prezenta la competiția mondială.
World Butchers’ Challenge va avea loc în 30-31 martie 2025, la Paris.