Românii care plănuiesc să se împrumute vor un credit 100 % online
Trei din zece români au în plan să ia un credit în următoarele 12 luni, iar 61% dintre aceştia vor să acceseze un credit 100% online, potrivit sondajului anual realizat de Kantar Polonia pentru grupul financiar International Personal Finance (IPF).
Când vorbim despre creditare, se observă un interes crescut pentru produse complet digitale, atractive mai ales pentru generaţiile tinere, care apreciază faptul că sunt uşor de folosit, dar şi viteza de transfer a banilor.
Pe de altă parte, românii încearcă să se pregătească pentru situaţiile neprevăzute făcând economii. Astfel, peste 64% dintre respondenţii români au reuşit să facă economii în ultimele 12 luni şi aproape o treime dintre ei au reuşit să pună bani deoparte lunar sau aproape lunar.
Atunci când economiile nu au fost suficiente, cei mai mulţi români (32%) au apelat la împrumuturi de la familie şi de la instituţii financiare şi nebancare (20%).
În mod încurajator, nivelul declarat de bunăstare financiară este puţin mai ridicat în România comparativ cu media altor ţări europene în care grupul IPF este prezent. Astfel, după plata tuturor cheltuielilor esenţiale, aproape 80% dintre respondenţii români spun că mai rămân cu bani din salariu. Prin comparaţie, procentajul este 73% în Ungaria şi 72% în Lituania. Polonezii stau puţin mai bine – 82% rămân cu bani după ce se ocupă de cheltuielile esenţiale, iar lucrurile arată şi mai sănătos în Cehia, cu peste 91%.
Românii se consideră educaţi financiar, dar în practică se uită la dobânda unui credit, nu la costul total
În acelaşi timp, studiul arată că diferenţa dintre percepţia românilor asupra nivelului lor de cunoştinţe în domeniul financiar şi gradul real de educaţie financiară este semnificativă. Aproape 6 din 10 respondenţi români au încredere că au un nivel bun de educaţie financiară. Cu toate acestea, rata dobânzii – şi nu costul total – este cel mai important factor pe care românii îşi bazează deciziile atunci când vine vorba de a lua un împrumut.