Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie
Nicolae Ciucă a efectuat o vizită în Spania, unde s-a întâlnit cu omologul său spaniol Pedro Rollan Ojeda. În urma vizitei, președintele Senatului a declarat că, românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie.
„Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.
„Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a continuat Ciucă.
„Comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală. Ca urmare a demersurilor pe care le-am iniţiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia şi Franţa”, a completat preşedintele Senatului.
Totodată, Nicolae Ciucă a venit cu precizări și a declarat , în cadrul întâlnirii, cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, că a discutat despre oportunităţile de colaborare dintre ţările noastre în domeniul industriei de apărare.
„Cunosc potenţialul în fabricarea de armament şi muniţie, vehicule blindate şi material explozibil. Şi cred că avem acum ocazia de a iniţia colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România şi Spania”, a conchis Nicolae Ciucă.