Românii nu vor cheltui mai mult decât anul trecut de sărbători în ciuda inflației (studiu)
Cheltuielile de sărbători se menţin, în acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar dacă 73% dintre cumpărători se aşteaptă la scumpiri, iar 37% au o situaţie financiară precară, potrivit studiului Deloitte Holiday Retail Survey 2022.
Cu toate acestea, consumatorii cu venituri mici plănuiesc să cheltuiască, în perioada sărbătorilor, cu 25% mai mult decât anul trecut. În acelaşi timp, 77% dintre comercianţi estimează că vânzările vor creşte, în această perioadă, faţă de 2021.
Conform studiului, 41% dintre consumatori prevăd o evoluţie defavorabilă a economiei anul viitor, procent în creştere de la 33% în 2021 şi 27% în 2020.
În aceste condiţii, consumatorii renunţă la cumpărăturile neesenţiale, care scad cu 12%, pentru a oferi cadouri sub formă de produse (+1%) şi sub forma unor experienţe care implică socializare, respectiv petreceri, ieşiri la restaurant sau bilete la concert (+7%). Însă numărul mediu de cadouri scade de la 16, anul trecut, la nouă, anul acesta, şi preferinţa se mută pe produsele de tipul cardurilor cadou (în urcare cu 7%).
Pentru a compensa creşterea preţurilor, 32% dintre cumpărători caută să achiziţioneze articole reutilizabile (folosite/recondiţionate), iar 48% dintre comercianţi spun că vor vinde astfel de produse în acest sezon.
Probleme cauzate de inflație
Majorarea preţurilor reprezintă o motivaţie atât pentru cei care spun că vor cheltui mai mult anul acesta de sărbători (51%), cât şi pentru cei care vor cheltui mai puţin (66%). De altfel, şi comercianţii estimează că preţurile produselor lor vor creşte cu până la 10% (43% dintre comercianţi) sau chiar mai mult (20% dintre comercianţi).
„Inflaţia reprezintă, în prezent, o provocare atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie în majoritatea statelor lumii. În aceste condiţii, 34% dintre cetăţenii Uniunii Europene spun că principala lor preocupare este legată de creşterea preţurilor şi, implicit, a costului vieţii.
În România, 54% dintre respondenţi au indicat scumpirea bunurilor de consum şi a energiei ca fiind cele mai importante probleme cu care se confruntă. Cu toate acestea, în prima jumătate a acestui an, consumul privat a fost principalul determinant al creşterii economiei româneşti (+7,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), iar pentru perioada următoare prognozele oficiale indică un ritm anual de 2,7%„, a declarat Raluca Bâldea, partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
Ca şi în anii precedenţi, cumpărăturile online sunt pe cale să domine sezonul, dar magazinele fizice recâştigă din terenul pierdut în timpul pandemiei. Astfel, anul acesta, 35% din bugetul alocat cheltuielilor de sărbători merge către magazinele fizice (în creştere de la un minim de 28% în 2020), dar 63% către cumpărăturile online.
Totodată, 34% dintre consumatori plănuiesc să folosească reţelele sociale pentru cumpărăturile de sărbători, procentul fiind mult mai ridicat în rândul tinerilor Millennials (56%) şi al celor din Generaţia Z (60%).
Cadouri durabile
Conform studiului, aproximativ patru din zece consumatori intenţionează să aleagă cadouri durabile, iar aceştia vor să cheltuiască cu 14% peste medie, spre deosebire de ceilalţi, care caută să îşi reducă cheltuielile.
„Dintre cei care evită produsele durabile, 45% spun că acestea sunt inaccesibile, iar 31% sunt de părere că cele cu adevărat durabile sunt dificil de identificat.
Şi anul acesta cumpărătorii sunt îngrijoraţi cu privire la disponibilitatea produselor căutate (77%), însă comercianţii sunt convinşi, în proporţie de 100%, că vor primi la timp marfa comandată pentru perioada sărbătorilor (faţă de 57%, anul trecut)„, susţin autorii cercetării.
Studiul Deloitte Holiday Retail Survey 2022 a fost realizat pe baza unui sondaj la care au participat aproape 5.000 de consumatori din SUA şi 40 de directori din companii de retail care au, în proporţie de peste 90%, venituri anuale de peste un miliard de dolari.
Deloitte România oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionişti.