Pentru cine crește valoarea tichetelor de masă
Pentru a încuraja o creștere a numărului de donatori de sânge în România, autoritățile au decis să mărească valoarea tichetelor de masă oferite celor care se implică în acest act nobil.
Începând cu 1 ianuarie 2024, donatorii de sânge vor observa o creștere semnificativă a valorii tichetelor de masă. Recent, Ministerul Sănătății a aprobat un proiect menit să sprijine donarea de sânge, astfel că, în prezent, cei care donează, beneficiază de 7 bonuri cu o valoare totală de 68,25 lei. Cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, începând cu data menționată, donatorii de sânge vor vedea o majorare substanțială a valorii tichetului de masă, acesta crescând de la suma actuală de 9,75 lei la un nivel record de 40 de lei.
„În temeiul atribuțiilor prevăzute la art. 55 lit. f) din Titlul II „Programele naţionale de sănătate” al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura din cadrul Ministerului Sănătăţii, responsabilă de elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de sănătate, „propune ministrului sănătăţii măsuri pentru îmbunătățirea derulării programelor naţionale de sănătate”.
În contextul legal sus menționat și având în vedere: – Referatul nr. AR14988/18.08.2023 s-a aprobat incepând cu data de 1 ianuarie 2024, mărirea valorii tichetului de masă pentru donatorii de sânge de la 9,57 lei/tichet la 40 lei/ tichet”, se arată în documentul oficial.