Cum a furat un român peste jumătate de milion de dolari din conturile nevoiașilor americani

Publicat: 08 oct. 2024, 22:54, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Cum a furat un român peste jumătate de milion de dolari din conturile nevoiașilor americani
Foto: exogzgxai.blob.core.windows.net

Un cetățean originar din România, Andrei Bogdan Arteni, este pus sub acuzare în SUA, pe motiv că ar fi furat peste 500.000 de dolari din conturile unor cetățeni americani.

Conturile aparțineau unor persoane cu venituri mici, iar banii sustrași de român reprezentau ajutoare sociale primite de cetățenii americani din partea statului, informează Departamentul de Justiție, prin intermediul unui comunicat de presă.

Acuzația a fost lansată oficial împotriva cetățeanului român în luna septembrie 2024.

Conform anchetatorilor, într-o perioadă de aproximativ șase luni, din octombrie 2023 până în martie 2024, românul și complicii săi au instalat dispozitive de tip skimming în cititoarele de carduri din incinta unor magazine aflate în cartiere în care locuiesc persoane cu venituri modeste, care beneficiază de ajutoare oferite de stat pe carduri speciale.

Ulterior, pe baza informațiilor sustrase prin skimming, românul a creat copii ale cardurilor, cu ajutorul cărora a retras din conturile americanilor peste 580.000 de dolari.

Românul a fost arestat, recent, în California. În urma perchezițiilor din SUA, anchetatorii au confiscat dispozitive de skimming, bijuterii și peste 550.000 de dolari în numerar.

În aceeași anchetă, autoritățile române au emis mandate de percheziție pentru zece adrese de pe teritoriul României și au decis sechestru pe proprietăți din Iași și din Podu Iloaiei, conform sursei menționate.