Cine este românul care conduce cel mai mare operator privat din domeniul sănătăţii
În urmă cu 20 de ani, Mihai Marcu se alătura uneia dintre cele mai mari afaceri de succes din domeniul sănătății. Este vorba, mai exact de, MedLife companie înființată de mama acestuia, medicul pediatru Mihaela Marcu.
La momentul înființări, firma avea 30 de oameni. Acum, echipa a ajuns la 13.000 de angajaţi, iar grupul a ajuns cel mai mare operator privat din domeniul sănătăţii.
MedLife nu se limitează doar la clinici și spitale, ci include și laboratoare, cabinete stomatologice, farmacii, distribuție de medicamente și abonamente medicale. Compania are în desfășurare planuri de extindere, atât prin achiziții, cât și printr-un creștere organică. Antreprenorul, Mihai Marcu își exprimă convingerea că România se află pe o traiectorie pozitivă.
Ce venituri încasează Mihai Marcu?
Mihai Marcu, CEO și președinte al MedLife, cel mai mare operator privat din piața sănătății, a obținut un venit brut în 2022 în valoare de 723.000 de lei din poziția de președinte al consiliului de administrație al companiei. La această sumă se aduagă și 1,1 milioane de lei proveniți din funcția de director general.
Potrivit ZF, Mihai Marcu a înregistrat un venit total de peste 1,9 milioane de lei brut în 2022 (aproximativ 380.000 de euro), ceea ce reprezintă un venit lunar brut de 32.000 de euro.
Veniturile sale au înregistrat o scădere de aproximativ 200.000 de lei în comparație cu anul 2021. În 2022, acțiunile MedLife au înregistrat o scădere de 30%, cu toate acestea, ele se mențin semnificativ peste prețul de listare din decembrie 2016, fiind de patru ori mai mari.
Mihai Marcu a absolvit Facultatea de matematică a Universităţii din Bucureşti în 1995, lucrând pentru o perioadă de timp şi în domeniul bancar.