Românul ”mort” de pe frontul din Ucraina e viu și nevătămat
Un jurnalist din Brașov, Radu Hossu, a anunțat că i-a dat vestea bună mamei lui Ovidiu Stoica. „ Am sunat-o pe dânsa și i-am spus că fiul ei este viu”.
Informația despre presupusa moarte a unui român pe frontul din Ucraina s-a dovedit a fi falsă, acesta fiind în viață. Stoica Ovidiu Anton desfășura operațiuni de extracție a răniților în regiunea Harkov, conform declarațiilor prietenului său, Petru Gabor. Informația eronată, inițial transmisă de jurnalistul Mircea Barbu și preluată de alte publicații, inclusiv de G4Media.ro, a generat scuze sincere adresate cititorilor, lui Ovidiu Stoica și familiei sale.
Jurnalistul Mircea Barbu a recunoscut public greșeala și și-a cerut scuze față de Stoica Ovidiu, familia acestuia și cititori. Pe contul său de Facebook, a explicat că a publicat informația falsă fără a aștepta confirmarea oficială din partea autorităților ucrainene sau române, subliniind că jurnaliștii nu ar trebui să declare pe cineva mort sau viu fără confirmare medicală.
„Astăzi am făcut o greșeală uriașă din punct de vedere profesional. Am publicat o informație falsă deosebit de gravă – moartea unui om. Mai exact, știrea cum ca Ovidiu Stoica, luptător român în Ucraina, ar fi murit într-o operațiune de evacuare a răniților de pe front. Aș putea să vă detaliez cum am așteptat câteva ore bune până să public informația din momentul în care mi-a parvenit, sau cum am încercat și aparent verificat-o din mai multe surse (care de fapt aveau la origine mai mult sau mai puțin aceeași sursă inițiala incerta) și multe alte lucruri legate de oboseală, grabă șamd. Dar toate astea sunt doar scuze. Adevărul e ca am greșit. Și îmi pare nespus de rău ca nu am așteptat, așa cum ar fi fost normal și corect, o confirmare oficială din partea autorităților ucrainene, române, a unui spital ceva. Noi, jurnaliștii, n-ar trebui să declarăm oamenii morți sau vii niciodată. Doar medicii au dreptul să facă asta. Noi pur și simplu relatăm despre aceste evenimente triste. Atât. Oricât de banal și plictisitor ar suna asta”, a scris jurnalistul Mircea Barbu pe contul său de Facebook.
În același context, jurnalistul Radu Hossu din Brașov a avut un rol crucial în transmiterea veștii bune mamei lui Ovidiu Stoica despre faptul că fiul său este în viață și în siguranță în Ucraina. Hossu a subliniat că, în ciuda informației inițiale greșite, Petru Gabor, sursa primară a știrii, a fost sincer în declarațiile sale, chiar dacă nu are experiență în domeniul presei. Critica principală a fost îndreptată către redacțiile care au preluat și menținut informația eronată, cauzând panică în familia afectată.