Romsilva continuă împăduririle artificiale încă o lună
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a programat pentru acest an împăduriri artificiale pe 6.000 de hectare. Acestea se fac acolo unde nu este posibilă regenerarea naturală.
Circa 23 de milioane de puieţi forestieri produşi în pepinierele Romsilva sunt utilizaţi în campania de împăduriri de primăvară, care a început încă din februarie. Luna plantării arborilor este marcată anual între 15 martie şi 15 aprilie, conform Codului Silvic, prin numeroase acţiuni de împăduriri, de popularizare şi educaţie forestieră.
Luna Plantării Arborilor este programată să se încheie peste aproximativ o săptămână, dar campania de împăduriri de primăvară se va prelungi în zonele de munte până spre mijlocul lunii viitoare. Chiar dacă nu a fost o iarnă grea, încă mai sunt multe zone cu zăpadă, astfel încât plantările se vor putea face și după 15 aprilie, după cum explica, Dan Sîiulescu, directorul general al Romsilva.
Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Mircea Fechet, și Directorul General al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, Marius – Dan Sîiulescu, au marcat vineri, 15 martie, debutul Lunii Plantării Arborilor printr-o acțiune de împădurire organizată la Directia Silvica Bacau.
In cadrul acțiunii, la Ocolul Silvic Bacău au fost plantați 3.750 de puieți forestieri pe o suprafață de 1,5 hectare.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publica a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat.