Roverul Perseverance a făcut o descoperire surprinzătoare pe Marte

Publicat: 20 dec. 2021, 09:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Roverul Perseverance a făcut o descoperire surprinzătoare pe Marte

Roverul Perseverance a făcut o nouă descoperire șocantă pe Marte, unde a aterizat în urmă cu 10 luni, informează CNN.

Roca de bază pe care a mers roverul de când a ajuns pe Planeta Roșie a fost formată de fluxuri de lavă vulcanică, o informație „total neașteptată”, potrivit oamenilor de știință care coordonează misiunea, deoarece se credea că rocile stratificate pe care Perseverance le-a fotografiat erau sedimentare.

Fragmentele de rocă pe care Perseverance le-a prelevat până acum au dezvăluit că au interacționat cu apa de mai multe ori, iar unele dintre ele includ molecule organice.

Aceste descoperiri ar putea ajuta oamenii de știință să creeze o cronologie precisă a evenimentelor care au avut loc în craterul Jezero, locul unui lac antic, și să le extindă la istoria planetei.

Descoperirea a fost anunțată în timpul reuniunii Uniunii Geofizice Americane din New Orleans.

Începeam să cred că nu vom afla niciodată răspunsul”, a spus Ken Farley, om de știință din proiectul Perseverance.

În noiembrie, Perseverance și-a folosit instrumentele pentru a studia o stâncă, supranumită „Brac” de către echipă. Analiza a relevat cristale mari de olivină înconjurate de cristale de piroxen, ambele indicând faptul că roca provine din curgeri de lavă vulcanică.

Orice student bun la geologie vă va spune că o astfel de textură indică roca formată atunci când cristalele s-au așezat într-o magmă care se răcește lent – de exemplu un flux de lavă gros, un lac de lavă sau o cameră de magmă”, a spus Farley.

Roca a fost apoi alterată de apă de mai multe ori, făcând-o un tezaur care va permite oamenilor de știință să dateze evenimentele din Jezero, să înțeleagă mai bine perioada în care apa era mai des întâlnită la suprafața sa și să dezvăluie istoria timpurie a planetei. Mars Sample Return va avea lucruri grozave din care să aleagă”, a adăugat el.

Ce vrea să afle echipa acum este dacă rocile care conțin olivină au fost formate dintr-un lac de lavă care se răcește sau dacă au provenit dintr-o cameră subterană de lavă care a fost expusă ulterior din cauza eroziunii.