Roxana Bianca Paşc, membru PNL, mesaj pentru deputatul Robert Sighiartău și fostul primar Ioan Turc: Vreau să le spun un adevăr pe care ei se prefac că nu-l știu
Roxana Bianca Pașc, membru PNL cu o experiență politică de 16 ani, și-a anunțat retragerea din Consiliul Local, declarând că ședința de pe 22 noiembrie va oficializa excluderea sa din partid. Ea consideră că acest moment simbolizează o decizie premeditată, care reflectă o cultură de partid bazată pe obediență și nu pe merit.
Roxana Bianca Paşc, un ultim mesaj înainte de retragere
Pașc a precizat că ședința Comitetului Director Județean (CDJ) PNL va avea loc într-un cadru festiv, într-un restaurant, unde se așteaptă ca decizia excluderii sale să fie votată în unanimitate. Ea a sugerat că partidul funcționează mai degrabă ca o organizație autoritară, în care vocile critice nu sunt tolerate.
De asemenea, a subliniat că nu mandatul său de consilier a fost „un cadou” din partea PNL, ci partidul a beneficiat de pe urma voturilor sale, obținute datorită sprijinului constant al comunității locale. Pașc a amintit că este singurul consilier local din Șieu care a fost ales pentru cinci mandate consecutive, ceea ce arată încrederea pe care locuitorii i-au acordat-o de-a lungul timpului.
Critici la adresa liderilor județeni
Fosta consilieră a adresat critici dure liderilor județeni ai PNL, Robert Sighiartău și Ioan Turc, pe care i-a acuzat că au distrus filiala județeană doar pentru a-și asigura poziții avantajoase pe listele parlamentare. Potrivit acesteia, ambițiile personale ale celor doi ar fi fost puse deasupra intereselor partidului și ale comunității.
Roxana Bianca Pașc a afirmat că acești lideri nu merită să câștige alegeri, deoarece, în opinia sa, sunt dispuși „să calce pe cadavre” pentru a-și atinge scopurile politice. Ea a adăugat că experiența acumulată în administrația locală i-a oferit abilitatea de a distinge cine merită cu adevărat să fie susținut într-un partid, iar actuala conducere nu se încadrează în aceste standarde.
„Robert Sighiartău și Ioan Turc un adevăr pe care ei se prefac că nu l știu : mie nu mi a făcut PNL ul cadou mandatul de consilier local , ci eu l am făcut cadou PNL ului . Au fost voturile mele personale primite de la oamenii de aici care cred în mine , aceleași voturi pe care le am de 16 ani încoace.
Și pe care mi le am conservat prin toată activitatea mea în slujba comunității șieuane . Sunt singurul consilier local de aici care a fost ales pentru 5 mandate consecutive. Asta cred că spune multe”, este mesajul dur al Roxanei Pașc.
Slogan de campanie golit de sens
Un alt punct al discursului său a vizat sloganul de campanie al PNL, „Familie, Comunitate, Țară.” Pașc a declarat că doar primul termen, „Familie,” este reprezentat corect, dar nu în sensul unui angajament față de cetățeni, ci ca o referire la interesele personale ale liderilor. În opinia sa, Comunitatea și Țara au fost trecute în plan secundar, fiind sacrificate pentru ambiții individuale.
CMF 11240017